Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Preţul energiei electrice a crescut cu aproape 57%

Energia electrică a înregistrat cea mai mare creştere de preţ din ultimul an, majorându-se cu 56,92% în februarie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul eliminării schemei de plafonare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri au fost în acest interval de timp la cafea, preţul acesteia majorându-se cu 25,82%. Fructele proaspete s-au scumpit cu 16,12% faţă de anul trecut, în vreme ce fructele şi conservele din fructe sunt mai scumpe cu 13%.

Preţurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 13,55%.

Alte creşteri substanţiale se constată şi la laptele de vacă – plus 9,81%, la pâine – 10,12% şi la carnea de bovine – 11,79%, iar carnea de pasăre s-a scumpit cu 8,5%. La ouă preţul s-a majorat cu 14,33%.

La categoria băuturi alcoolice, preţul berii a urcat, în ultimul an, cu 7,51%, iar cel al vinului cu 6,09%.

Altă majorare importantă a preţurilor se constată şi la peştele proaspăt, cu 8,04%, la ulei, cu 8,78%, la citrice, cu 9,94%, iar carnea de porc s-a scumpit cu 3,88%.

INS menţionează că există şi reduceri de preţ în februarie 2026 raportat la februarie 2025 la unele produse alimentare, cum ar fi: cartofi (-11,82%), fasole boabe şi alte leguminoase (-4,54%), făină (-2,29%) şi mălai (-1,27%).

O scădere de până la un procent faţă de anul trecut la perioadă se consemnează la zahăr, tariful diminuându-se în acest caz cu 0,36%.

În categoria serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri în februarie 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat ca şi luna trecută în cazul biletelor CFR, acestea majorându-se cu 24,4%, urmate de cele de apă, canal şi salubritate, cu 17,21%, cele de igienă şi cosmetică, plus 15,94%, şi cele ale altor servicii cu caracter industrial, cu 15,96%.

Alte creşteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile de reparaţii auto, 14,90%, şi la serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte, 14,86%.

Chiriile au crescut în ultimul an cu 8,52%. În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 12,59%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 10,02%, iar cel interurban rutier cu 7,99%.

Singura scădere de preţ în această categorie a fost înregistrată în cazul tarifelor la serviciile aeriene, care s-au diminuat faţă de anul anterior la perioadă cu 2,2%.

Tarifele serviciilor poştale care în ultimele luni îşi reduseseră cotele, de această dată, în februarie 2026 faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 3,08%.

La mărfurile nealimentare, scumpirile cele mai însemnate din februarie continuă să se menţină la energia electrică, +56,92%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor.

Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la energia termică (13,41%), la cărţi, ziare, reviste (10,15%), detergenţi (9,01%), tutun şi ţigări (7,47%).

Nu în ultimul rând, medicamentele şi-au majorat preţurile în februarie cu 4,18%, iar combustibilii cu 4,19%.

În perioada februarie 2026 – februarie 2025, spre deosebire de luna anterioară la perioadă, s-a înregistrat o singură scădere de preţ la gaze, cu 4,57%.

Începând cu anul 2026, jocurile de noroc sunt incluse în calculul IPC, tarifele acestora majorându-se în februarie cu 1,54% faţă de ianuarie şi cu 4,21% faţă de decembrie 2025.

În februarie 2026, comparativ cu februarie 2025, rata anuală a inflaţiei scade la 9,31%, de la 9,62%, fiind a şaptea lună consecutivă în care inflaţia anuală se menţine la peste 9%. Cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se la servicii, cu 11,37%.

În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 9,41%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 7,89%.

INS precizează că în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin OUG nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare.

Articole similare

Societatea Energetică Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de cogenerare din Craiova

Societatea Energetică Electrica a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei publice pentru proiectul de cogenerare din Craiova, informează compania printr-un raport remis, marţi, Bursei de
Citește →

ANAF a descoperit o fraudă de peste 15 milioane de lei la o firmă din domeniul pazei şi protecţiei

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 15,43 milioane de lei la o societate din domeniul serviciilor de pază şi
Citește →

Transelectrica anunță că proba privind racordarea Centralei de la Mintia la sistem a fost finalizată cu succes

Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica printr-un comunicat. „Astăzi, 15 iunie 2026, s-a probat
Citește →