Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

Hidroelectrica a semnat contractul pentru realizarea ‘Parcului fotovoltaic Ţara Haţegului’

Hidroelectrica a semnat contractul pentru realizarea la cheie a proiectului „Parc fotovoltaic Ţara Haţegului”, un nou pas strategic în direcţia diversificării portofoliului de producţie şi consolidării poziţiei companiei pe piaţa energiei regenerabile, informează compania printr-un comunicat.

Contractul, în valoare de peste 24,412 milioane lei fără TVA, a fost atribuit în urma unei proceduri de licitaţie deschisă, la care au fost depuse patru oferte. În urma evaluării acestora, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de asocierea Electro-Alfa International SA (lider) şi General ME.EL Electrica SRL.

Proiectul prevede dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 8,9 MWp şi cu o producţie medie estimată la aproximativ 11 GWh/an.

Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia va contribui la creşterea capacităţii de producţie din surse regenerabile, la reducerea emisiilor de carbon şi la susţinerea obiectivelor naţionale şi europene privind tranziţia energetică.

„Semnarea acestui contract marchează un nou moment important în strategia noastră de dezvoltare. Proiectul „Parc fotovoltaic Ţara Haţegului” confirmă angajamentul Hidroelectrica de a investi în capacităţi moderne şi eficiente de producere a energiei verzi, diversificând mixul energetic al companiei. Ne concentrăm pe implementarea unor proiecte sustenabile, care aduc valoare pe termen lung acţionarilor, clienţilor şi comunităţilor locale”, a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, citat în comunicat.

Proiectul va fi realizat la cheie şi va include activităţi de proiectare, furnizare echipamente, execuţie lucrări, testare, punere în funcţiune şi asistenţă tehnică pe perioada de garanţie. Durata contractului este de 12 luni din care 2 luni va fi etapa de proiectare şi 10 luni va dura execuţia.

„Prin această investiţie, Hidroelectrica îşi consolidează poziţia de lider în producţia de energie regenerabilă din România, continuând strategia de dezvoltare a unor noi capacităţi de producţie din surse regenerabile, complementare portofoliului său hidroenergetic”, se menţionează în comunicat.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile din România şi unul dintre cei mai importanţi actori din sectorul energetic al Europei de Sud-Est. Cu un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, cumulat cu parcul eolian de la Crucea, compania contribuie la securitatea energetică naţională şi la atingerea obiectivelor de decarbonizare stabilita de politicile UE.

Articole similare

Cum sunt păcăliți românii în numele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia, din nou, asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept
Citește →

Lovitură pentru Guvern: Băncile au refuat să participe la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi

Băncile nu au participat vineri la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi, când Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat 300 milioane de lei, potrivit
Citește →

Scandal la Poșta Română: Sindicatele acuză conducerea Poştei, după ce compania a fost inclusă pe lista privind posibila listare la bursă

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC) atrage atenţia că rezultatele financiare oficiale ale Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) nu descriu performanţe excepţionale, ci o
Citește →