Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 8%: Cea mai importantă contribuţie au avut-o reparaţiile capitale

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 8%, în 2025, comparativ cu anul anterior, în mare pare datorită segmentului de reparaţii capitale care s-a majorat cu 45,6%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 2025, în marja creşterii lucrărilor de construcţii, s-a mai consemnat un salt de 5,5% la volumul lucrărilor de construcţii noi. Pe de altă parte, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 4,2%, de la un an la altul.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile nerezidenţiale (+13%), clădirile rezidenţiale (+11,4%) şi la construcţiile inginereşti (+4,5%).

Raportat la luna decembrie din 2024, în aceeaşi perioadă din 2025, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 5,3%, iar pe elemente de structură au fost consemnate rezultate pozitive la lucrările de reparaţii capitale (+31,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+2,9%). În schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 2,7%.

Datele INS relevă faptul că, în ultima lună a anului 2025, pe obiecte de construcţii, clădirile nerezidenţiale au crescut cu 25,2% faţă de decembrie 2024, în timp ce construcţiile inginereşti şi clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,9%, respectiv cu 1,4%.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 3,8%. Pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+34,3%) şi de lucrările de construcţii noi (+1,6%). La polul opus s-au situat lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu o scădere în volum de 2,7%.

În funcţie de obiectul de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+24,5%), dar s-a diminuat în cazul clădirilor rezidenţiale (-1,2%) şi al construcţiilor inginereşti (-0,2%).

Conform statisticii oficiale, de la o lună la alta (decembrie 2025 vs noiembrie 2025), volumul lucrărilor de construcţii a crescut atât ca serie brută (+37,2%), cât ca serie ajustată (+7,2%).

Articole similare

Mugur Isărescu e sincer: ‘România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro; BNR este pregătită să reia procesul’

Banca Naţională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu necesar,
Citește →

Romsilva și un spital din provincie conduc în topul de atribuire a contractelor prin proceduri de negociere fără publicare

Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, menţinându-se pe
Citește →

DNSC publică cifre alarmante: ‘Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%’

Numărul incidentelor de phishing a crescut cu 70,6% în 2025, la 4.975, iar cele de compromitere a conturilor au înregistrat un avans de 353%, până
Citește →