Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Alexandru Nazare are vești bune: ‘Am intrat în linie dreaptă cu pachetul de măsuri pentru relansarea economiei României’

Pachetul de măsuri pentru relansarea economiei României a intrat în linie dreaptă, obiectivul principal al acestora fiind pivotarea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii şi valoare adăugată, a transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.

„Am intrat în linie dreaptă cu pachetul de măsuri pentru relansarea economiei României. După ce ieri am publicat actul normativ în transparenţă decizională, continuăm seria consultărilor pentru a asigura alinierea viziunii noastre strategice cu realitatea din mediul de business. Ieri am avut o discuţie aplicată cu reprezentanţii CNIPMMR (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii), iar astăzi am participat la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit. Am preluat propuneri şi observaţii utile şi, alături de sindicate şi patronate, am analizat cum transformăm acest pachet într-un motor de creştere pentru perioada următoare. Obiectivul principal al acestor măsuri este pivotarea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii şi valoare adăugată. IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei României, iar acest set de măsuri este conceput să le ofere nu doar stabilitate, ci şi agilitate”, a scris Alexandru Nazare.

El a menţionat că noile măsuri de sprijin pentru antreprenori şi IMM-uri includ simplificarea regulilor pentru microîntreprinderi, deblocarea accesului la capital prin garanţii de stat şi dobânzi subvenţionate pentru investiţii de până la 50 de milioane de lei.

„Prelungim termenul de angajare la 90 de zile şi permitem vânzarea ocazională de active, fără ca acestea să îşi piardă regimul fiscal favorabil. Statul trebuie să fie un facilitator, nu un obstacol”, a explicat Alexandru Nazare.

Una dintre măsuri vizează creşterea plafonului pentru TVA la încasare, de la 4,5 milioane lei la 5 milioane lei în 2026 respectiv 5,5 milioane lei în 2027. Conform ministrului, este o măsură vitală de lichiditate, care permite firmelor să plătească taxele doar după ce încasează efectiv facturile, protejându-le fluxul de numerar.

De asemenea, se va acorda şi în acest an bonificaţia de 3% pentru antreprenorii care îşi plătesc taxele la timp.

„Prin acest mix de credite fiscale, granturi şi prin simplificare administrativă, vizăm ca statul să devină într-adevăr un partener care împarte riscul cu mediul privat. Nu doar să asistăm la economie, ci să investim activ în capacitatea companiilor româneşti de a produce, de a exporta şi de a inova. Continuăm dialogul cu mediul de business şi în perioada următoare. 2026 trebuie să fie anul în care capitalul românesc câştigă mai multă încredere şi stabilitate – prin investiţii, predictibilitate şi parteneriat real cu statul. Întreg pachetul de măsuri pentru relansare este disponibil spre consultare pe site-ul Ministerului Finanţelor, la secţiunea Transparenţă”, a mai scris Alexandru Nazare.

Articole similare

Banca Transilvania va distribui 1,4 miliarde de lei sub formă de dividende

Banca Transilvania va distribui dividende în valoare de 1,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 34% din profitul net al anului 2025, care a ajuns la aproape
Citește →

OMV Petrom va distribui dividende totale 3,6 miliarde de lei

Adunările generale ale acţionarilor OMV Petrom – ordinară şi extraordinară – au aprobat marţi toate propunerile Directoratului, inclusiv distribuirea de dividende totale (de bază şi
Citește →

Deficitul bugetar pe primul trimestru s-a redus la 1,03% din PIB

Deficitul bugetar s-a redus în primele trei luni din acest an cu mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2025, ajungând la 1,03%
Citește →