Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Dezastru pentru speculanții care vindeau apa la suprapreț! Apă potabilă gratuită în Aeroportul ‘Henri Coandă’: În Aeroportul Băneasa vor fi montate staţii de apă

Apa furnizată la robinet în Aeroportul „Henri Coandă” este potabilă începând de luni şi poate fi folosită de către pasageri, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Apa va fi oferită gratuit şi la staţii speciale, amplasate în toate zonele din terminale.

„Apa furnizată în aeroport a fost potabilă până în anul 2012, când a fost modificată legea cu privire la parametrii de calitate ai apei potabile. Între timp, traficul aerian s-a dublat, iar problema disponibilităţii apei potabile în aeroport a devenit una stringentă. Am insistat pentru rezolvarea acestei situaţii chiar de când am preluat mandatul de director general CNAB, în urmă cu aproape cinci luni. În această scurtă perioadă, am reuşit cu celeritate să realizăm toate intervenţiile tehnice necesare, astfel încât de astăzi, 2 februarie, apa de la robinet din Aeroportul Henri Coandă este potabilă şi microbiologic pură”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu, citat într-un comunicat al companiei.

Alimentarea cu apă potabilă a aeroportului se realizează prin foraje proprii de mare adâncime şi este distribuită pasagerilor în terminale printr-o reţea de conducte de aproximativ 23 de km.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început deja demersurile pentru amplasarea unui număr de 14 staţii de apă potabilă conectate la reţeaua aeroportului. Acestea vor avea şi cişmele, dar şi dispozitive de încărcare a sticlelor.

Staţiile de apă vor fi disponibile atât în zonele publice, cât şi în zonele cu acces restricţionat, inclusiv la porţile de îmbarcare din zona Plecări sau la benzile de preluare a bagajelor din zona Sosiri. Astfel, pasagerii aeroportului vor avea la dispoziţie apă potabilă gratuită.

Prima staţie de apă urmează să fie montată în terminalul Plecări chiar în cursul zilei de luni.

În Aeroportul Băneasa vor fi montate alte două staţii de apă potabilă pentru pasageri.

„Trebuie să venim mereu în întâmpinarea nevoilor şi solicitărilor pasagerilor. Aceasta a fost una dintre priorităţile mele şi consider că Aeroportul Henri Coandă trebuie să se schimbe radical şi să atingă standardele internaţionale de confort şi funcţionalitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Articole similare

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț: ‘Bolile cardiovasculare rare nu sunt rare în practica noastră. Avem peste 2.000 de pacienți în îngrijire și o rețea națională în plină dezvoltare’

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț, medic primar cardiolog la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” și profesor universitar la UMF „Carol
Citește →

Prof. univ. dr. Dana Craiu: ‘Bolile rare neurologice nu se termină la 18 ani. România are nevoie urgentă de protocoale de tranziție și de o rețea națională pentru pacienți’

Prof. univ. dr. Dana Craiu, medic primar neurologie pediatrică în cadrul Centrului de Expertiză pentru Boli Rare al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru
Citește →

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, avertisment la Bucharest Leaders’ Summit despre hantavirus: ‘Bolile rare nu sunt irelevante. Călătoriile internaționale ne aduc agenți infecțioși noi la care trebuie să ne gândim’

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, profesor de boli infecțioase la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, senior specialist în boli infecțioase la
Citește →