Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

AMOFM spune că rata şomajului în Bucureşti a scăzut

Un număr de 6.204 de şomeri, din care 3.812 femei, erau înregistraţi, la sfârşitul lunii decembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), iar rata şomajului s-a redus, din nou, ajungând la 0,47%, informează, miercuri, instituţia de muncă.

Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 0,49%, în această lună, acest indicator s-a diminuat cu 4,08%.

Din totalul de persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 1.760 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.444 erau şomeri neindemnizaţi. Toţi cei 6.204 de şomeri provin din mediul urban.

În ceea ce priveşte structura şomajului pe grupe de vârste, cei mai mulţi şomeri (1.442) fac parte din categoria de vârstă 30 – 39 de ani, urmate de persoanele din segmentul 40 – 49 de ani (1.517) şi 50 – 55 de ani (1.189 persoane).

De asemenea, 1.360 de persoane fără loc de muncă se încadrau la categoria de vârstă peste 55 de ani, în timp ce 448 de persoane au între 25 şi 29 de ani, iar 248 mai puţin de 25 de ani.

Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (35,78%), urmat de cei cu studii superioare (27,22%), iar 16,73% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii. Şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 16,63% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 2,76%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 0,87%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.095 persoane foarte greu ocupabile, 1.890 greu ocupabile, 1.816 mediu ocupabile, iar 1.403 sunt persoane uşor ocupabile.

Articole similare

Profitul Antibiotice a scăzut cu 73,8%, până la puțin peste 15 milioane de lei

Compania Antibiotice S.A. a obţinut, în primele şase luni ale anului, un profit brut de 20,35 milioane lei, cu 70,21% mai mic decât cel realizat
Citește →

Producţia de energie a României a scăzut: Consumul final de energie electrică este și el mai mic

Producţia de energie a României a scăzut cu 2,6%, în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce
Citește →

Diana Buzoianu va convoca de urgenţă conducerea Romsilva

Conducerea Romsilva va fi convocată de urgenţă la Ministerul Mediului, în urma raportului ANAP potrivit căruia regia a atribuit în proceduri fără publicare contracte de
Citește →