Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Ministerul Finanţelor a prioritizat 195 de proiecte de investiţii publice semnificative în 2025: Valoarea totală a depășit 457 miliarde lei

Ministerul Finanţelor a publicat lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate în anul 2025, în prezent portofoliul monitorizat cuprinzând 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obţinut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.

„Ministerul Finanţelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiţii publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecţie şi prioritizare. Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienţei cheltuielilor de capital şi a impactului acestora în economie. În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obţinut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici”, se arată într-un comunicat al MF.

Instituţia menţionează că, în cadrul procesului de ierarhizare realizat la nivelul ordonatorilor principali de credite, următoarele obiective de investiţii ocupă poziţii prioritare: infrastructură rutieră: Autostrada A7 (Ploieşti – Paşcani), Autostrada A1 (Secţiunile Sibiu – Piteşti) şi Autostrada A8 (Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni); infrastructură feroviară: Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad şi reabilitarea liniei Braşov – Sighişoara; sănătate: construcţia celor trei Spitale Regionale de Urgenţă (Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova) şi a unităţilor spitaliceşti noi finanţate prin programe strategice.

În domeniul transportului urban se menţionează extinderea reţelei de metrou prin Magistrala 6 (legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă).

De asemenea, la mediu şi managementul apelor sunt menţionate proiecte de protecţie a zonei costiere şi amenajări hidrotehnice în bazinele hidrografice cu risc ridicat de inundaţii.

„Ministerul Finanţelor monitorizează permanent execuţia acestor proiecte pentru a asigura o alocare bugetară optimă şi pentru a sprijini ordonatorii de credite în atingerea jaloanelor de performanţă. Prioritizarea corectă permite direcţionarea resurselor către proiectele cu cea mai mare rată de rentabilitate socială şi economică. Documentul complet, ce cuprinde fişele de proiect şi punctajele obţinute în procesul de evaluare, poate fi consultat pe pagina oficială a Ministerului Finanţelor, secţiunea Domenii/Bugetul de stat/Investiţii publice”, se mai arată în comunicat.

Articole similare

A început o nouă ediţie a programului Fidelis

Ministerul Finanţelor va derula, începând de vineri, o nouă ediţie a programului de titluri de stat pentru populaţie Fidelis, iar dobânzile sunt de până la
Citește →
alt fghyt

Turismul a scăzut cu 2,4% în 2025

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu
Citește →

BNR anunță că în numai o zi, joi, Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 2,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,233 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca
Citește →