Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Guvernul a dat OUG pentru ca peste 500 de proiecte de apă, canalizare şi gestionare a deşeurilor prinse iniţial în PNRR să fie finanţate de AFM

Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană vor fi preluate în finanţare de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată vineri în Guvern.

„Guvernul României a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, măsurile propuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru continuarea proiectelor de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană. Prin noile reglementări ale actului normativ promovat în Guvern de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi Ministerul Finanţelor (MF), aceste investiţii vor fi preluate în finanţare de Administraţia Fondului pentru Mediu, asigurându-se că lucrările începute nu se opresc, iar comunităţile locale nu pierd proiectele esenţiale pentru infrastructura de apă, canalizare şi gestionare a deşeurilor”, se arată într-un comunicat al MMAP.

Potrivit sursei citate, măsurile adoptate permit finanţarea proiectelor cu un progres fizic de până la 30% care nu se mai încadrează în alocările PNRR, oferind o soluţie rapidă şi eficientă pentru evitarea blocajelor şi pentru protejarea investiţiilor deja executate.

Administraţia Fondului pentru Mediu va asigura finanţarea proiectelor preluate în limita unui buget estimat la 4,34 miliarde lei, astfel încât peste 500 de proiecte să poată continua fără întreruperi.

Totodată, AFM va putea finaliza sesiunea de proiecte depuse în 2024 pentru modernizarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare, oferind o perspectivă clară pentru beneficiarii locali.

„Continuarea acestor investiţii este absolut necesară pentru multe comunităţi. Prin Fondul pentru Mediu asigurăm finanţarea unor proiecte care, altfel, riscau să fie pierdute. Vorbim despre sisteme de apă şi canalizare, centre de colectare cu aport voluntar, insule ecologice digitalizate sau soluţii pentru deşeurile agricole. Este un demers de stabilizare a proiectelor locale şi de protejare a investiţiilor din bani europeni şi naţionali”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu, citată în comunicat.

Reprezentanţii MMAP precizează că implementarea acestor măsuri permite rectificarea bugetului AFM şi a Fondului pentru Mediu, încheierea actelor adiţionale necesare modificării surselor de finanţare şi continuarea programelor deja contractate. În acest fel, tranziţia de la finanţările PNRR către mecanisme naţionale se realizează controlat, evitând pierderea unor investiţii strategice, lucrări degradate sau riscul unor penalităţi pentru România.

„Prin aprobarea acestor măsuri, Guvernul şi Ministerul Mediului îşi reafirmă angajamentul de a asigura continuitatea investiţiilor care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi la respectarea obligaţiilor europene ale României în domeniul apei, deşeurilor şi protecţiei mediului”, se mai arată în document.

Articole similare

A început o nouă ediţie a programului Fidelis

Ministerul Finanţelor va derula, începând de vineri, o nouă ediţie a programului de titluri de stat pentru populaţie Fidelis, iar dobânzile sunt de până la
Citește →
alt fghyt

Turismul a scăzut cu 2,4% în 2025

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu
Citește →

BNR anunță că în numai o zi, joi, Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 2,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,233 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca
Citește →