Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Federaţia Silva acuză că OUG prin care se modifică legislaţia silvică nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate: A fost sesizat Avocatul Poporului

Ordonanţa de urgenţă prin care se modifică legislaţia silvică nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate, motiv pentru care reprezentanţii Federaţiei Silva au sesizat Avocatul Poporului şi solicită intervenţia Curţii Constituţionale a României (CCR).

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură – Silva, OUG 63/2025 prin care se modifică legislaţia silvică „nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate.

„Am sesizat Avocatul Poporului şi cerem intervenţia CCR! Modificările introduse prin OUG 63/2025 produc efecte grave asupra: stabilităţii personalului silvic; funcţionării ocoalelor silvice şi a RNP Romsilva; funcţionării ocoalelor silvice de regim; protecţiei pădurilor prin destabilizarea structurilor de administrare şi asupra drepturilor angajaţilor”, atrag atenţia sindicaliştii.

Conform sursei citate, OUG 63/2005 a fost adoptată de Guvern, însă există „neconcordanţe şi erori care fac neconstituţională această ordonanţă”.

Prin urmare, Federaţia Silva s-a adresat Avocatului Poporului pentru declanşarea procedurii de control de constituţionalitate şi cere intervenţia CCR.

„Din perspectiva noastră, OUG 63/2025 conţine o serie de prevederi şi dispoziţii care încalcă flagrant Constituţia României”, susţin reprezentanţii Federaţiei Silva.

Sindicaliştii precizează că reforma structurii şi funcţionării Romsilva şi a ocoalelor silvice este una profundă, cu impact pe termen lung, care nu poate fi justificată printr-o urgenţă reală şi imediată. „Chiar CCR a statuat că reformele structurale se fac prin Parlament, nu prin OUG”, menţionează sindicatul.

Pe lista de prevederi se mai află extinderea obiectului ordonanţei dincolo de motivele invocate, prin „încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie”.

„Deşi se invocă necesitatea îndeplinirii unor jaloane PNRR limitate, OUG reglementează: transformarea unor funcţii ocupate în baza unui contract individual de muncă, în unele pentru care urmează să se încheie contracte de mandat; modificarea vechimii minime necesare pentru ocuparea unor funcţii de conducere; proceduri de selecţie şi evaluare, sancţiuni şi încetarea contractului de mandat; modificarea regimului sancţionator în Codul Silvic; introducerea unor noi articole în Codul Silvic cu caracter permanent”, se arată în comunicat.

Astfel, aceste modificări nu sunt justificate de situaţia extraordinară invocată, depăşind limitele constituţionale ale delegării legislative.

Reprezentanţii sindicatului au mai făcut referire, printre altele, la „lipsa avizelor de la instituţiile şi ministerele avizatoare pentru varianta finală a proiectului de OUG, aşa cum a solicitat Ministerul Justiţiei”, aprobarea OUG fără dezbaterea proiectului final în Comisia de Dialog Social, încălcarea dreptului la muncă şi stabilitatea raporturilor de muncă, limitarea excesivă şi nejustificată a accesului la anumite funcţii de conducere.

Pe lista de prevederi care încalcă Constituţia României se mai află „lipsa clarităţii, previzibilităţii şi stabilităţii legislative”, încălcarea principiului separaţiei puterilor statului, afectarea dreptului la negociere colectivă şi libertatea sindicală. 

Articole similare

Alexandru Nazare spune că România îndeplineşte criteriile minime de transparenţă fiscală evaluate de SUA

România se numără printre cele 73 de guverne şi entităţi, din cele 140 analizate, care au îndeplinit cerinţele minime de transparenţă fiscală în evaluarea realizată
Citește →

Ministerul Mediului anunță că România a depăşit ţintele PNRR pentru păduri: Peste 20.000 de hectare au fost împădurite

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a depăşit ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru împăduriri, reîmpăduriri, păduri urbane şi dezvoltarea
Citește →

INS anunță că salariul mediu net a crescut cu 50 lei: Unde se câștigă cel mai bine

Salariul mediu net în România a crescut în iunie 2026 faţă de luna precedentă cu 50 lei (+0,9%), până la valoarea de 5.734 de lei,
Citește →