Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Aproape 15 miliarde de lei la capitalizare a pierdut, în această săptămână, Bursa de la Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 14,89 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 3,04%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 80,62%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 474,59 miliarde de lei, în perioada 17 – 21 noiembrie 2025, în scădere de la 489,48 miliarde de lei, în perioada 10 – 14 noiembrie 2025.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 690,45 milioane de lei, mai mare decât cel consemnat în săptămâna anterioară, de 382,27 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 18 noiembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 392,16 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 19 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 53,54 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 22.619,07 de puncte.

Acţiunile Aquila Part Prod Com au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de peste 334,88 milioane de lei şi o scădere a preţului de 4,05%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile societăţii OMV Petrom, cu schimburi de 72,69 milioane de lei (-3,94%), şi cele ale Băncii Transilvania – cu 68,85 milioane de lei (-2,49%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile SSIF BRK Financial Group (8,59%), Lion Capital (8,22%) şi Promateris (5,93%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca, cu un declin de 30,65%, urmate de cele ale Companiei Energopetrol (-14,79%) şi Elecroaparataj (-12,29%). 

Articole similare

Prima producţie de gaze din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, conform OMV Petrom şi SNGN Romgaz

Perimetrul Neptun Deep avansează către prima producţie de gaze, preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, iar producţia anuală la platou este estimată la circa
Citește →

Managerii consultați de Institutul Naţional de Statistică estimează creşteri ale preţurilor

Managerii din industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul estimează pentru perioada septembrie-noiembrie 2026 o creştere a preţurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de
Citește →

Sebastian Burduja, de la PNL, a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Energie, în comisiile reunite

Comisiile reunite de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz negativ, luni, pentru Sebastian Burduja, propus pentru funcţia de ministru al Energiei. Membrii
Citește →