Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Economiei a demis conducerea Salrom

Conducerea Salrom a fost demisă şi va fi înlocuită cu profesionişti selectaţi pentru mandate temporare, a anunţat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă.

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. Mai şi închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală! Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge! La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea, care a făcut achiziţii inutile şi costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reuşit, împreună cu acţionarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Ştiu că o să mă întrebaţi: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alţii, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, în „locul pilelor şi combinaţiilor”, vor veni profesionişti selectaţi pentru mandate temporare, respectiv un director executiv cu experienţă în explorare geologică, din comunitatea locală, un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor şi management eficient, şi un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

„Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului şi al Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. Mergem mai departe: în instanţă pentru recuperarea prejudiciilor şi pentru pedepsirea celor vinovaţi. Fosta conducere a Salrom deja trimite avocaţi, ameninţă cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinţi statul, nu ai doar beneficii, ai şi responsabilităţi. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă – şi în acest caz, adevărul doare: au greşit şi vor răspunde”, a transmis Miruţă.

Ministrul a adăugat că nu este uitată comunitatea din Praid şi a reiterat că pentru cei afectaţi de inundaţii au fost puse la punct două scheme de ajutor: una pentru afacerile închise temporar, respectiv 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobaţi, şi a doua pentru despăgubiri şi costuri de reparaţii, care este în desfăşurare şi se are în vedere extinderea ariei de aplicare.

Articole similare

Grampet Group spune că desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenţei STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani nu au propus şi nu au susţinut implicarea societăţii Euro Insol SPRL în procedura de insolvenţă deschisă la cererea
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings confirmat ratingul Romgaz la „BBB -” cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la „BBB minus” cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României.
Citește →

BNR spune că redresarea economiei în semestrul II va fi mai modestă decât se anticipa anterior

Activitatea economică ar urma să se redreseze în semestrul al doilea din 2026, însă într-un ritm mai modest decât cel anticipat anterior, cu o contribuţie
Citește →