Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Electrica a pus în funcţiune un parc fotovoltaic în valoare de peste 20 de milioane de euro

Parcul fotovoltaic Satu Mare 2, cu o capacitate instalată de 27,056 MW, a fost pus în funcţiune, după o investiţie de peste 20 de milioane de euro, informează Grupul Electrica, printr-un comunicat de presă.

„Finalizarea parcului fotovoltaic Satu Mare 2 reprezintă mai mult decât o investiţie, este o dovadă concretă a angajamentului nostru faţă de viitorul sustenabil al României. Acest proiect demonstrează că putem transforma oportunităţile de finanţare în investiţii cu impact direct asupra comunităţilor şi a mediului. Vom continua să dezvoltăm proiecte similare, care să ne permită să creştem capacităţile de producţie din surse regenerabile, să reducem amprenta de carbon şi să consolidăm poziţia României în tranziţia energetică”, a declarat, în comunicat, Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Situat în vecinătatea comunei Botiz, judeţul Satu Mare, parcul are o capacitate instalată de 27,056 MW şi reprezintă o investiţie de peste 20 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, proiectul include centrala electrică fotovoltaică de 27,056 MW, staţia de transformare de utilizator 110/20 kV şi lucrările de racordare la reţeaua de distribuţie, fiind finanţat parţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Acesta va contribui la creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic al Grupului Electrica, la reducerea emisiilor de carbon şi la asigurarea de energie curată şi accesibilă pentru comunităţile locale şi pentru economia naţională. Punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic Satu Mare 2 întăreşte direcţia strategică pe termen lung a Grupului Electrica, ce vizează dezvoltarea de proiecte energetice sustenabile, diversificarea portofoliului şi integrarea tehnologiilor moderne pentru a răspunde cerinţelor de eficienţă şi de mediu. Prin investiţiile sale, Electrica îşi reafirmă rolul de partener de încredere în realizarea obiectivelor naţionale şi europene de decarbonizare, contribuind la o economie mai verde şi mai competitivă”, precizează compania.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii energetice din ţară.

Compania oferă servicii pentru patru milioane de utilizatori, acoperind 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica, societatea holding a Grupului, este listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat.

Articole similare

BNR vine cu cifre noi: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,5%

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în iulie 2026, cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 684,550 miliarde lei, iar raportat la
Citește →

Conform INS, numărul comezilor noi din industria prelucrătoare s-a diminuat

Industria prelucrătoare a înregistrat o scădere cu 3% a numărului de comenzi noi, în primele şase luni ale anului curent, comparativ cu datele din 2025
Citește →

BNR anunță că soldul creditului neguvernamental a scăzut

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut cu 0,3% în iulie 2026, faţă luna anterioară (-0,8% în termeni reali), până la nivelul
Citește →