Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

DNSC organizează, în perioada 6-9 octombrie, o nouă ediţie a Conferinţei de Securitate Cibernetică

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), cu sprijinul Centrului Naţional de Coordonare al României (NCC-RO) şi al Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), organizează, în perioada 6 – 9 octombrie, ediţia 2025 a Conferinţei de Securitate Cibernetică de la Bucureşti (BCC2025).

Evenimentul beneficiază şi de colaborarea cu Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) şi cu Centrul European de Competenţă în Securitate Cibernetică (ECCC).

Potrivit organizatorilor, tema BCC2025 este „Colaborarea în domeniul securităţii cibernetice într-o perioadă de incertitudine globală”, iar conferinţa va reuni factori de decizie de top la nivel internaţional, reglementatori, directori din industrie, oficiali guvernamentali, experţi academici şi părţi interesate din domeniul apărării cibernetice globale.

Sesiunile panel vor pune accent pe implementarea practică a celor mai recente politici şi legislaţii ale UE în domeniul securităţii cibernetice, inclusiv Directiva NIS2, Legea privind Rezilienţa Cibernetică, Legea Securităţii Cibernetice a UE şi Legea Solidarităţii Cibernetice. De asemenea, discuţiile vor aborda războiul în curs din Ucraina, provocările legate de rezilienţa democratică în Moldova şi recentele alegeri naţionale din România, toate subliniind necesitatea urgentă de a consolida apărarea cibernetică în diverse sectoare şi peste graniţe.

Articole similare

Transgaz a dat lovitura în Japonia: A semnat un contract de 5 miliarde de euro, o înțelegere ce aduce o premieră mondială

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) şi Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marţi, la Tokyo, în cadrul celei de
Citește →

Grampet Group spune că desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenţei STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani nu au propus şi nu au susţinut implicarea societăţii Euro Insol SPRL în procedura de insolvenţă deschisă la cererea
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings confirmat ratingul Romgaz la „BBB -” cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la „BBB minus” cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României.
Citește →