Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Șeful ASF spune că indicele BET a crescut în primul semestru cu 12,05% iar capitalizarea cu 13,1%

Indicele BET a crescut cu 12,05% în primul semestru din acest an, faţă de finalul anului 2024, reflectând încrederea în companiile listate, iar capitalizarea bursieră a urcat la 396,15 miliarde de lei, cu 13,1% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut, potrivit preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

„Piaţa de capital a transmis însă semnale pozitive, consolidându-şi rolul de reper pentru investitori şi de canal de finanţare a economiei. Datele primului semestru arată o evoluţie solidă: indicele BET a crescut cu 12,05% faţă de finalul anului 2024, reflectând încrederea în companiile listate; capitalizarea bursieră a urcat la 396,15 miliarde de lei, cu 13,1% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut; valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglementată şi pe SMT a atins 20,31 miliarde de lei, în creştere cu aproape 30% faţă de primul semestru din 2024; titlurile de stat au atras peste 6,22 miliarde de lei, confirmând interesul ridicat pentru instrumentele cu venit fix. Industria fondurilor de investiţii a continuat să se extindă, activele organismelor de plasament colectiv ajungând la 47,8 miliarde lei (+7,9% faţă de sfârşitul anului 2024), iar activele societăţilor de investiţii listate la 16,6 miliarde lei”, a scris Alexandru Petrescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în ansamblu, piaţa de capital din România a reuşit să îşi menţină dinamica pozitivă în ciuda presiunilor externe şi a vulnerabilităţilor interne, consolidându-se ca pilon de stabilitate şi de oportunitate investiţională.

Conform preşedintelui ASF, prima jumătate a anului 2025 a adus noi provocări pentru economia mondială. Intensificarea tensiunilor geopolitice, în special conflictul din Orientul Mijlociu, şi extinderea tarifelor comerciale impuse de Statele Unite au accelerat tendinţele protecţioniste şi au amplificat volatilitatea pe pieţele internaţionale.

„În acest climat fragil, Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere globală de 3% pentru 2025 şi 3,1% pentru 2026, cifre uşor peste proiecţiile anterioare, dar insuficiente pentru a contrabalansa riscurile în creştere. Europa a intrat în acest context cu un mix de rezilienţă şi vulnerabilitate. Susţinută de cererea internă şi de o piaţă a muncii robustă, economia UE a continuat să crească moderat, însă tensiunile comerciale au afectat exporturile, iar datoria publică ridicată limitează spaţiul de manevră fiscal. Inflaţia s-a temperat, apropiindu-se de ţinta Băncii Centrale Europene, dar diferenţele dintre politica monetară europeană şi cea americană pun presiune pe pieţele financiare. În acest context, România a reuşit să se poziţioneze peste media europeană din perspectiva creşterii economice. PIB-ul a avansat cu 1,2% în trimestrul II şi cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, semnalând un ritm mai solid decât în zona euro. Totuşi, dezechilibrele macroeconomice, inflaţia persistentă şi deficitele gemene ridicate rămân o provocare de fond”, a arătat Alexandru Petrescu.

Articole similare

Comisia Europeană anunță dezastrul pentru România: Datoria publică a României va creşte la circa 90 %

Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată să ajungă
Citește →

Conform INS, activitatea din serviciile prestate populaţiei a înregistrat o scădere de 9,8% a afacerilor

Afacerile rezultate din serviciile prestate populaţiei s-au diminuat cu aproape 10%, ca serie brută, în primele patru luni ale acestui an faţă de datele din
Citește →

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele patru luni ale anului, atât ca serie brută cu 0,7%, cât
Citește →