Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Industria prelucrătoare a crescut cu 6% în primele şapte luni

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 6%, în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2024, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost consemnate creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,4%), industria bunurilor de uz curent (+9%), industria bunurilor intermediare (+6,3%) şi industria bunurilor de capital (+5%).

În luna iulie 2025, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în termeni nominali, atât faţă de luna iunie 2025 cu 3,2%, cât şi faţă de luna iulie 2024 cu 12,6%.

Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, în luna iulie 2025, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 3,2% datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,9%), industria bunurilor intermediare (+4,9%), industria bunurilor de uz curent (+4%) şi în industria bunurilor de capital (+1,8%).

Raportat la aceeaşi lună din 2024, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, în luna iulie 2025, comparativ

cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 12,6% datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,9%), industria bunurilor intermediare (+15,5%), industria bunurilor de uz curent (+14,7%) şi în industria bunurilor de capital (+10,5%).

Articole similare

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, dă asigurări: ‘România nu va avea probleme cu furnizarea gazelor în sezonul rece’

România nu se va confrunta cu o criză a gazelor naturale în sezonul rece, iar populația, companiile și CET-urile vor avea asigurat necesarul de consum,
Citește →

Vești bune de la Ministerul Mediului: A emis acordul de mediu pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig, pe râul Olt, în judeţele Sibiu şi Vâlcea. Potrivit
Citește →

OMV Petrom construiește, cu 560 milioane euro, o unitate de carburanţi sustenabili la Petrobrazi

OMV Petrom avansează cu lucrările la noua unitate de producţie de carburanţi sustenabili de la rafinăria Petrobrazi, investiţia ridicându-se la 560 de milioane de euro,
Citește →