Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Hidroelectrica dă 50 de milioane de euro pentru lucrări la CHE Nehoiaşu II

Hidroelectrica a lansat în licitaţie deschisă un contract, estimat la 49,51 milioane de euro, pentru achiziţie şi montaj echipamente mecanice şi electrice la CHE Nehoiaşu II în vederea extinderii staţiei de transformare de 110 kV, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul de licitaţii publice.

„Proiectul ‘Achiziţie şi montaj echipamente mecanice şi electrice la CHE Nehoiaşu II, extindere staţie de transformare de 110 kV’ implică, în principal, lucrări pentru turbine, activităţi de proiectare (întocmire documentaţii tehnice pentru echipamentele mecanice, echipamentele electrice/obiect), fabricare/procurare, testare, ambalare, transport, livrare, precum şi montarea echipamentelor şi instalaţiilor noi executate, probe şi verificări, atât în fabrică, dar şi în amplasament, punere în funcţiune şi instruire personal. Achiziţia documentată prin prezenta strategie de contractare urmăreşte atribuirea unui contract ‘la cheie’, care, pe lângă activităţile enumerate mai sus implică lucrări, proiectare, montaj şi punere în funcţiune a echipamentelor mecanice şi electrice la centrală”, se arată în anunţ.

Locul de executare a lucrării – Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu este amplasată pe teritoriul judeţelor Buzău, Vrancea şi Covasna şi cuprinde amenajarea râului Buzău, precum şi amenajarea râurilor Bâsca Mare şi Bâsca Mică.

Valoarea totală estimată a contractului este de 49.507.250,32 euro, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preţ. Durata implementării contractului este de 44 de luni.

Fondurile provin din surse proprii ale Hidroelectrica.

Una dintre cerinţele impuse de Hidroelectrica este că ofertantul (operator economic individual sau asociere) trebuie să dovedească o cifră medie de afaceri pentru ultimele 3 exerciţii financiare disponibile (2022, 2023, 2024) de minimum 25 milioane de euro.

O altă cerinţă este ca operatorii economici ce depun oferta să dovedească o lichiditate generală pentru anul 2024 de minim 1 (sau minim 100%). În cazul participării în asociere, cerinţa privind lichiditatea generală se va aplica fiecărui participant în asociere.

De asemenea, ofertantul trebuie să facă dovada proiectării/furnizării/ instalării/punerii în funcţiune a unor centrale hidroelectrice similare celei care face obiectul achiziţiei la nivelul a unuia sau mai multor contracte finalizate în ultimii 15 ani, a căror valoare cumulată să fie cel puţin 25 milioane de euro, fără TVA.

În plus, executantul trebuie să deţină autorizaţii/atestări emise de organisme abilitate: ANRE, ISCIR, Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, IGPR.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 13 octombrie 2025, ora 15:00.

Articole similare

Ministerul Finanţelor vrea să dea un miliard de lei Băncii de Investiţii şi Dezvoltare pentru instrumentele de garantare şi finanţare în nume şi cont stat

Ministerul Finanţelor este autorizat ca pentru 2026 să transfere suma de 1 miliard de lei la dispoziţia Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID, în scopul
Citește →

Ministerul Finanţelor propune o bonificaţie de 3% pentru persoanele fizice care îşi plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026

Persoanele fizice ar putea primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025 dacă îşi plătesc impozitul şi
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță un sprijin financiar de urgenţă, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheţ în 2025

Guvernul a aprobat joi acordarea unui sprijin de urgenţă pomicultorilor afectaţi de fenomene climatice extreme din primăvara anului 2025, bugetul total alocat fiind de 11,5
Citește →