Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

FNGCIMM anunță că garantează creditele punte în baza adeverinţelor de la APIA

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) garantează creditele punte ale fermierilor în baza adeverinţelor APIA, începând cu luna iulie, conform unui comunicat de presă.

APIA a anunţat oficial eliberarea adeverinţelor pentru fermierii care au depus cereri în cadrul Campaniei 2025, pentru intervenţiile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii şi altor forme de sprijin în sectorul zootehnic. Valoarea creditelor punte poate ajunge până la 90% din suma calculată pe baza cuantumului unitar minim stabilit prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, înmulţit cu numărul de animale confirmat prin adeverinţa APIA.

Creditele punte permit fermierilor să acopere cheltuielile curente esenţiale, precum motorina, seminţele sau plata salariilor, în momentele critice ale ciclului agricol.

Băncile au proceduri simplificate pentru acordarea acestor credite, iar în cazurile în care sunt necesare garanţii suplimentare, FNGCIMM oferă o garanţie individuală de până la 80% din valoarea finanţării, se precizează în comunicat.

Instituţiile financiare cu care FNGCIMM a încheiat convenţii de garantare sunt BCR, CEC Bank, Exim Banca Românească, Garanti Bank, Libra Bank, Banca Transilvania şi Unicredit Bank.

Articole similare

O nouă sesiune de înscrieri în Programul ‘Rabla’ 2026 pentru persoane fizice a demarat marţi dimineaţa

Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul „Rabla” 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanţare începând de
Citește →

Semnal de alarmă de la Eugen Rădulescu, consilier BNR: ‘Capitalurile vor ieşi din România, spre încântarea decerebraţilor care vor să rămânem cu industria calului şi să mâncăm fructe de pădure. Nu vor mai fi nici de-astea – vom mânca iarbă şi scoarţă de copac’

Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Naţional de Redresare şi
Citește →

Nuclearelectrica anunță că ambele reactoare ale centralei Cernavodă sunt în stare sigură oprite

Ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă sunt în stare sigură oprite, cu menţinerea acestora în parametri de siguranţă, fără niciun risc operaţional sau de securitate
Citește →