Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rata șomajului în România a scăzut la 6,3% în septembrie 2026. Șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,3% în luna septembrie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna august, dar reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 30,8%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15–24 ani), înregistrat în perioada aprilie–iunie 2026, susține Institutul Național de Statistică, într-un comunicat.

Potrivit datelor publicate vineri de Statistică, numărul șomerilor (în vârstă de 15–74 ani) estimat pentru luna septembrie a anului 2026 a fost de 517.100 persoane, în scădere față de luna precedentă (523.400 șomeri), dar în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost înregistrați 490.900 șomeri.

Rata șomajului în septembrie 2026: diferențe între femei și bărbați

Rata șomajului la femei a depășit-o cu 0,3 puncte procentuale pe cea a bărbaților (valorile fiind 6,5% în cazul persoanelor de sex feminin și 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin).

Șomajul în rândul adulților a fost de 5,1%

Pentru persoanele adulte (25–74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,1% pentru luna septembrie 2026 (5% în cazul bărbaților și 5,3% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25–74 ani reprezintă 76,8% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna septembrie 2026.

Articole similare

Rectificare bugetară 2026: deficitul rămâne la 6,2% din PIB. Fonduri suplimentare pentru sănătate și pensii

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul primei rectificări bugetare din 2026, care menține ținta de deficit bugetar la 6,2% din PIB, în condițiile reducerii veniturilor bugetului
Citește →

CNSP estimează o contracție a economiei României de 0,4% în 2026. Inflația și șomajul, revizuite în creștere

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza
Citește →

FOTO ChargeUp Trip 2026 și AIEE Talk Iași: peste 150 de participanți, dialog cu industria energetică și vizite tehnice

Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni (AIEE) a organizat în perioada 22-24 octombrie 2026 două inițiative complementare dedicate dezvoltării profesionale a viitorilor ingineri energeticieni: AIEE Talk,
Citește →