Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Banca Transilvania a ieșit pe pieţele internaţionale: A atras 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni subordonate

Banca Transilvania a atras 500 de milioane de euro de pe pieţele internaţionale printr-o emisiune de obligaţiuni care a generat un registru de ordine de aproape 2 miliarde de euro, la o marjă cu 0,45 puncte procentuale peste randamentul euroobligaţiunilor cu maturitate similară emise de statul român.

Potrivit unui comunicat al băncii, obligaţiunile subordonate au fost emise cu un randament de 6,216%, la un cupon fix de 6,122% p.a. şi au maturitatea în anul 2037, putând fi răscumpărate începând cu anul 2032.

Emisiunea este listată la Bursa de Valori din Dublin (Euronext Dublin).

Este prima emisiune de obligaţiuni subordonate a băncii pe pieţele financiare internaţionale, contribuind la obiectivul de diversificare şi optimizare a bazei de fonduri proprii şi datorii eligibile.

Peste 100 de investitori instituţionali din 30 de ţări au participat la tranzacţie, majoritatea din Europa, reprezentând 44% din cerere, alături de investitori din Regatul Unit, Statele Unite ale Americii şi Asia. Cererea a fost susţinută în principal de investitori de tip real-money, inclusiv fonduri de investiţii, fonduri de pensii, fonduri suverane şi companii de asigurare, alături de bănci comerciale, private şi instituţii supranaţionale.

„Capitalul este combustibilul creşterii în economie. Prin această emisiune de obligaţiuni ne consolidăm capacitatea de a finanţa proiectele de viitor ale României, companiile şi populaţia, având în acelaşi timp indicatori de capital solizi şi un profil financiar prudent”, a declarat Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania, în documentul citat.

Vânzarea obligaţiunilor a fost coordonată de băncile de investiţii Goldman Sachs Bank Europe SE, ING Bank N.V., J.P. Morgan SE, Citigroup Global Markets Europe AG şi BT Capital Partners.

De la începutul anului 2023, Banca Transilvania a lansat opt emisiuni de obligaţiuni, prin care a atras aproximativ 4,5 miliarde de euro de pe pieţele de capital, consolidându-şi poziţia de principal emitent bancar din România şi unul dintre cei mai activi emitenţi financiari din Europa Centrală şi de Est, se menţionează în comunicatul băncii.

Articole similare

Transportatorii cer Guvernului amânarea cu şase luni a aplicării TollRo

Patronatul Industriei de Transport şi Logistică Astra şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu şase luni, până la 1 aprilie 2027, a
Citește →

AIEE: Industria energetică se pregătește pentru noile provocări ale regenerabilelor și stocării

Cea de-a doua ediție a Forumului Tehnic în Industria Energetică, organizată de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni (AIEE), a reunit la Deva specialiști din principalele
Citește →

AFM a avizat peste 1.700 de ecotichete în valoare de aproape 20 de milioane de lei pentru persoanele fizice înscrise în Programul „Rabla” 2026

Peste 1.700 de ecotichete în valoare de aproape 19,9 milioane de lei pentru persoanele fizice înscrise în Programul „Rabla” 2026, au fost avizate, joi, de
Citește →