Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4,3%

Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele şapte luni din 2026, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce producţia internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2026, resursele de energie primară au scăzut cu 6,2%, iar cele de energie electrică au crescut cu 0,1%, în comparaţie cu perioada similară din 2025.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 18,138 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 1,201 milioane tep, de la un an la altul.

Totodată, producţia internă a însumat 9,265 milioane tep, în scădere cu 275.900 tep (-2,9%), iar importul s-a situat la 8,872 milioane tep, cu 9,4% mai puţin faţă de primele şapte luni ale anului trecut.

Datele INS relevă faptul că, în perioada de referinţă, resursele de energie electrică au fost de 40,356 miliarde kWh, în creştere cu 54 de milioane kWh.

Astfel, producţia din termocentrale s-a ridicat la 8,815 miliarde kWh, în scădere cu 7,9%, în timp ce producţia din hidrocentrale a fost de 8,391 miliarde kWh, în creştere cu 1,183 miliarde kWh (+16,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice de 5,355 miliarde kWh, în scădere cu 12,3%.

De asemenea, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 3,623 miliarde kWh (în creştere cu 6,7%), iar energia produsă în instalaţii solare fotovoltaice a ajuns la 4,101 miliarde kWh, în urcare cu 41,5%.

În acelaşi timp, s-a înregistrat un consum final de energie electrică de 28,076 miliarde kWh (-4,3%). Consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 1,8%, iluminatul public – cu 7%, iar consumul populaţiei – cu 11,9%.

În plus, la finele lunii iulie a acestui an, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,244 miliarde kWh, în creştere cu 381 milioane kWh în comparaţie cu intervalul similar din 2025.

Conform INS, exportul de energie electrică a crescut 11,5%, respectiv cu 930,2 milioane kWh, până la valoarea de 9,035 miliarde kWh.

Articole similare

România poate oricând să tipărească euro! Mugur Isărescu: ‘Imprimeria Băncii Naţionale a României este pregătită să tipărească şi bancnotele euro’

Imprimeria Băncii Naţionale a României este pregătită să tipărească şi bancnotele euro, când va fi cazul şi vom îndeplini condiţiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii
Citește →

Efectivele de porci au crescut cu 11,6%

Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% faţă de cele înregistrate la aceeaşi dată din 2025, iar efectivul matcă s-a
Citește →

Alexandru Nazare își face bilanțul: ‘Avem acum o şansă pe care nu am mai avut-o de mult: să transformăm un an dificil într-un prilej de restart’

Corecţia economică trebuie să creeze condiţiile pentru revenirea încrederii şi pentru o creştere sănătoasă, iar o economie nu reporneşte din legi, ordonanţe şi nici din
Citește →