Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au urcat la 64,86 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, în urcare cu 1,635 miliarde de euro de euro faţă de nivelul de 63,230 miliarde de euro consemnat la 31 iulie 2026, potrivit datelor publicate de banca centrală.

În cursul lunii au avut loc intrări de 4,487 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv prefinanţarea din împrumutul SAFE acordat de Comisia Europeană în sumă de aproximativ 2,500 miliarde euro); alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 2,852 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 1,468 miliarde euro) şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 12,762 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2026 au fost de 77,627 miliarde euro, faţă de 74,972 miliarde euro la 31 iulie 2026.

Plăţile scadente în luna septembrie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 2,684 miliarde euro.

Articole similare

Procedura de recepţie a lucrărilor pentru centralele electrice eoliene offshore a fost aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, procedura de recepţie a lucrărilor, inclusiv a celor executate pe uscat, pentru centralele electrice eoliene offshore. Potrivit unui comunicat al
Citește →

Autoritatea de Supraveghere Financiară este cu ochii pe influenceri: Va monitoriza publicitatea online şi promovarea prin influenceri financiari pentru prevenirea fraudelor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor financiari, reclamele plătite şi grupurile de discuţii specializate, în vederea identificării timpurii
Citește →

După primele şapte luni, deficitul bugetar a urcat la 2,34% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de
Citește →