Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Managerii estimează creşteri accentuate ale preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul în următoarele luni

Managerii din toate sectoarele economice aferente cercetării statistice estimează relativă stabilitate a activităţii economice, în perioada august – octombrie 2026, în timp ce în sectoarele construcţii şi comerţ cu amănuntul se preconizează creşteri accentuate ale preţurilor, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, managerii din industria prelucrătoare anticipează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de -1%. În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, cu un sold conjunctural de -5%. Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să înregistreze creştere indicată printr-un sold conjunctural de +21%.

În ceea ce priveşte volumul producţiei în sectorul construcţiilor, se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). Managerii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2 %). Se aşteaptă ca preţurile lucrărilor de construcţii să urmeze o tendinţă ascendentă, reflectată printr-un sold conjunctural de +41%.

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a cifrei de afaceri, soldul conjunctural fiind +5%. Angajatorii anticipează, în ceea ce priveşte forţa de muncă, tendinţă de creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +6%). Majorări de preţuri sunt estimate de 43% dintre respondenţi, iar scăderi de doar 3%, soldul conjunctural de +40% indicând creştere accentuată.

Pe baza datelor estimate, volumul serviciilor (cifra de afaceri) preconizat pentru următoarele trei luni indică relativă stabilitate, sold conjunctural +1%. De asemenea, numărul salariaţilor este prognozat să rămână relativ stabil (sold conjunctural -2%). Preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor se anticipează că vor urma să crească, tendinţă reflectată printrun sold conjunctural de +17%.

INS precizează că rezultatele prezentate au fost obţinute prin intermediul anchetelor statistice de conjunctură realizate în luna august 2026, reflectând estimările făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele în evoluţia activităţii economice, numărului de salariaţi şi preţurilor. Rezultatul final se obţine sub forma unui sold conjunctural procentual, calculat ca diferenţă între ponderea celor care au ales varianta pozitivă (va creşte) a fenomenului şi ponderea celor care au indicat varianta negativă (va scădea).

De asemenea, instituţia menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. 

Articole similare

OMV Petrom crește capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom îşi extinde capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW,
Citește →

Federaţia Silva cere Guvernului modificarea de urgenţă a HG privind reorganizarea Romsilva

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită Guvernului şi Ministerului Mediului modificarea de urgenţă a HG nr. 123/2026 privind reorganizarea Romsilva, susţinând că auditul organizaţional comandat
Citește →

Dezastrul demografic este de neoprit: Populaţia rezidentă a României a scăzut

Populaţia rezidentă a României a fost de 19,041 milioane de persoane la 1 ianuarie 2026, în scădere cu 1.829 de persoane faţă de 1 ianuarie
Citește →