Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti a fost dezvoltat cu respectarea prevederilor legale, din considerente care au ţinut de dezvoltarea unui proiect strategic pentru România, susţin reprezentaţii companiei Nuclearelectrica, într-un comunicat transmis în urma publicării sintezei Raportului Corpului de Control al prim-ministrului.
„Proiectul SMR de la Doiceşti a fost dezvoltat cu respectarea prevederilor legale, din considerente care au ţinut de dezvoltarea unui proiect strategic pentru România, unul care să permită dezvoltarea asociată pe termen lung. Poziţia exprimată de S.N. Nuclearelectrica are la bază documentaţia tehnică aferentă proiectului, evaluările independente realizate de organisme internaţionale, mecanismele de guvernanţă corporativă şi cadrul legal aplicabil”, se menţionează în comunicat.
Astfel, cu privire la stadiul Proiectului SMR (Small Modular Reactor – Reactoare Modulare Mici), conducerea companiei subliniază că tot calendarul de dezvoltare al proiectului a fost elaborat împreună cu partenerii tehnologici NuScale şi Fluor, pe baza informaţiilor disponibile la momentul iniţierii proiectului şi a reprezentat, încă de la început, un calendar estimativ, susceptibil de actualizare pe măsura avansării activităţilor de inginerie, autorizare şi maturizare tehnologică.
„Referitor la diferenţa dintre calendarul estimativ iniţial şi evoluţia actuală a proiectului, trebuie avut în vedere faptul că Proiectul SMR reprezintă prima implementare europeană a acestei tehnologii („first-of-a-kind”), dezvoltarea sa fiind condiţionată de finalizarea etapelor succesive de proiectare, inginerie şi validare tehnică. În acest context, actualizarea estimărilor de calendar constituie o caracteristică inerentă unor astfel de proiecte şi nu reprezintă o abatere de la obligaţii asumate, în condiţiile în care documentele aprobate în cadrul proiectului nu stabilesc termene contractuale ferme şi obligatorii”, explică reprezentanţii Nuclearelectrica.
Potrivit acestora, etapa de inginerie are rolul de a documenta şi valida în mod obiectiv soluţiile tehnice, costurile şi calendarul de implementare, reprezentând fundamentul tuturor etapelor ulterioare de dezvoltare.
În ceea ce priveşte opţiunea pentru amplasamentul de la Doiceşti, sursa citată transmite că acesta a fost selectat în baza unor studii şi analize tehnice, iar selecţia a fost evaluată independent de către AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a ONU), prin derularea unor misiuni de evaluare, confirmarea demersului Nuclearelectrica fiind publică.
Prima misiune IAEA SEED s-a desfăşurat în august 2022 şi a avut drept scop verificarea studiului de selecţie a amplasamentului SMR în România. Au fost formulate o serie de recomandări. După rezolvarea tuturor recomandărilor a urmat o misiune IAEA SEED follow-up (aprilie 2024) care a constatat faptul că toate recomandările au fost îndeplinite şi a concluzionat că selecţia amplasamentului a fost efectuată conform standardelor internaţionale (adică în deplină conformitate cu standardele IAEA).
În mai 2025, o altă misiune IAEA SEED a analizat capitole din Raportul Iniţial de Securitate Nucleară (ISAR) şi metodologiile care urmează să fie utilizate pentru studii detaliate aferente hazardurilor externe care ar putea afecta amplasamentul, inclusiv hazardul aferent prezentei gazelor naturale.
„Rezultatele acestei misiuni IAEA au confirmat toate metodologiile şi paşii făcuţi şi propuşi în continuare de RoPower pentru finalizarea studiilor detaliate aferente amplasamentului. Dincolo de conformitatea cu cerinţele specifice de securitate nucleară, amplasamentul Doiceşti prezintă avantaje obiective rezultate din existenţa unei infrastructuri energetice şi industriale deja dezvoltate, caracteristică specifică unui amplasament brownfield, cu impact favorabil atât asupra duratei de implementare, cât şi asupra costurilor proiectului comparativ cu dezvoltarea pe un amplasament greenfield”, susţin reprezentanţii Nuclearelectrica.
Aceştia au adăugat că, suplimentar, amplasamentul alternativ Iernut prezintă constrângeri suplimentare generate de regimul juridic al terenurilor, acestea fiind deţinute de un număr foarte mare de proprietari (peste 100 de proprietari) şi încadrate ca teren agricol, elemente care ar fi presupus proceduri complexe de consolidare a proprietăţii şi, implicit, riscuri suplimentare privind durata şi costurile de implementare.
„Prin urmare selecţia amplasamentului s-a realizat corect din punct de vedere al analizelor, verificării independente a acestora, analizării diferenţelor faţă de amplasamentul de pe primul loc”, se precizează în comunicat.
Cu privire la constituirea companiei de proiect, sursa menţionată transmite că selectarea partenerului de asociere s-a făcut, în principal, obiectiv, pe criteriul amplasamentului. Structura Companiei de Proiect a fost construită astfel încât să permită dezvoltarea etapizată a investiţiei şi atragerea ulterioară a unor noi investitori, în concordanţă cu practicile aplicabile proiectelor nucleare de mare anvergură.
„Concluziile Testului Investitorului Privat Prudent (TIPP) au confirmat că structura investiţională şi deciziile adoptate sunt compatibile cu modul în care un investitor privat aflat în condiţii similare ar fi acţionat pentru dezvoltarea unui proiect comparabil. Pentru finanţarea Proiectului s-a avut în vedere cooptarea de noi acţionari în Compania de Proiect (RPN), într-o etapă ulterioară. Obligaţiile asumate de SNN în raport cu NPG au în vedere tocmai interesul suprem al Companiei de Proiect, respectiv acela de a nu permite – raportat la importanţa strategică a investiţiei – ca NPG să poată cesiona creanţele deţinute oricărui actor de pe piaţa liberă. Clauzele respective, aprobate de investitori/acţionari, au fost adoptate pentru protejarea interesului acţionarului Statul Român, prin Ministerul Energiei, şi constituie un avantaj pentru acesta – motiv pentru care Hotărârea AGEA de aprobare a Acordului Investitorilor (din septembrie 2022) a şi fost adoptată”, se arată în comunicat.
Referitor la dobândirea amplasamentului de către compania de proiect, conducerea SNN explică faptul că determinarea structurii tranzacţiei privind dobândirea amplasamentului a avut la bază o analiză prudentă şi etapizată, realizată prin raportare la specificul proiectului nuclear, la evaluările disponibile şi la necesitatea protejării intereselor SNN.
„Amplasamentul are o relevanţă strategică distinctă, fiind analizat nu doar din perspectiva unei tranzacţii imobiliare obişnuite, ci prin raportare la cerinţele specifice dezvoltării unui proiect nuclear, inclusiv la lucrările, condiţionalităţile şi particularităţile tehnice necesare pentru pregătirea unui astfel de proiect. Achiziţia terenului s-a realizat la valoarea de piaţă, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, implicit valoarea cea mai mică de piaţă având în vedere diferitele rapoarte de evaluare, unele valori ajungând la 60 milioane euro. SNN (care nu este parte în tranzacţie) nu poate să investigheze/să cenzureze cu privire la valoarea de piaţă stabilită de evaluator, acesta fiind atributul profesional exclusiv al evaluatorului autorizat, în baza cadrului legal şi a standardelor profesionale aplicabile”, se mai menţionează în comunicat.
Acesta subliniază că, până la această dată, nu a fost efectuată nicio plată aferentă Acordului de Refacturare, tocmai ca expresie a abordării prudente adoptate de societate în vederea protejării intereselor companiei şi ale acţionarilor săi.
În aceeaşi logică se înscriu şi demersurile, iniţiate şi susţinute de către conducerea executiva a SNN, cu privire la efectuarea unui audit forensic, anterior finalizării raportului CCPM.
„În consecinţă, până la această dată, SNN nu a validat modul de capitalizare sau finanţare prin împrumut a acestor activităţi, o astfel de validare urmând să fie realizată numai după obţinerea confortului necesar că sumele respective sunt pe deplin documentate, justificate şi corelate cu natura tranzacţiei privind proprietatea asupra amplasamentului, implicit să protejeze SNN de orice eventuale riscuri generate de tranzacţie. La momentul finalizării auditului forensic, SNN va acţiona în conformitate cu rezultatele auditului”, susţine sursa menţionată.
Proiectul SMR de la Doiceşti reprezintă una dintre investiţiile strategice ale României în domeniul energiei şi urmăreşte consolidarea securităţii energetice, dezvoltarea unei industrii nucleare competitive şi poziţionarea României ca centru regional pentru tehnologia reactoarelor modulare mici.
SN Nuclearelectrica îşi reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea proiectului în condiţii de legalitate, transparenţă, fundamentare tehnică, prudenţă decizională şi bună guvernanţă corporativă, în beneficiul acţionarilor, al sistemului energetic naţional şi al interesului public.
Comunicatul mai semnalează că, la asumarea proiectului SMR, viziunea SNN a fost (şi continuă să fie) aceea de a deveni un centru regional, motiv pentru care SNN a şi acţionat în acest sens. Calitatea SNN de centru regional presupune, printre altele: România va obţine o poziţie de lider şi multiple beneficii socio-economice, inclusiv un hub pentru susţinerea producţiei şi asamblării componentelor SMR, un centru de instruire şi educaţie pentru viitorii operatori şi specialişti, precum şi un catalizator pentru implementarea SMR în regiune şi un operator preferat pentru următoarele proiecte SMR care vor urma; oportunitatea României de a deveni centru regional prin dezvoltarea capacităţii de producţie, asamblare şi mentenanţă a componentelor SMR, precum şi importanţa dezvoltării lanţului de aprovizionare a industriei nucleare româneşti; oferă posibilitatea de a deveni liderul regional în operarea şi dezvoltarea tehnologiilor nucleare şi de a sprijini obiectivele României de a deveni lider regional în industria nucleară.
Astfel, dezvoltarea de proiecte similare celui de la Doiceşti, din perspectiva revitalizării amplasamentelor clasice dezafectate, se poate face prin dezvoltarea de platforme energetice hibride nuclear-regenerabile, aspect considerat de mare impact în astfel de zone şi sprijinit în UE. Programul putea relansa economic zone afectate, susţine tehnologii noi/de ultima generaţie şi dezvolta în ţară un centru de operare naţional şi internaţional.


