Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

BNR anunță că soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 1,9% în iunie 2026, faţă luna anterioară (1,8% în termeni reali), până la nivelul de 473,683 miliarde lei, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat.

Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 33,2%, a urcat cu 2,1% (2,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,4% (-1,8% în termeni reali), pe seama majorării cu 3,9% a componentei în lei (-5,9% în termeni reali) şi cu 18,9% a componentei în valută exprimată în lei (15,1% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit a consemnat o scădere de 1,4% în iunie 2026 comparativ cu luna precedentă, până la 279,456 miliarde lei. În raport cu iunie 2025, acesta s-a majorat cu 10% (-0,4% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2026 un sold de 803,868 miliarde lei. Aceasta a scăzut cu 0,3% (evoluţie similară în termeni reali) faţă de mai 2026, iar în raport cu iunie 2025 s-a majorat cu 7,8% (-2,4% în termeni reali).

Articole similare

Încrederea directorilor generali din România, la minimul ultimilor cinci ani. Companiile investesc mai puțin decât media UE

Încrederea directorilor generali din România în perspectivele propriilor companii a coborât la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, în timp ce firmele românești
Citește →

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, dă asigurări: ‘România nu va avea probleme cu furnizarea gazelor în sezonul rece’

România nu se va confrunta cu o criză a gazelor naturale în sezonul rece, iar populația, companiile și CET-urile vor avea asigurat necesarul de consum,
Citește →

Vești bune de la Ministerul Mediului: A emis acordul de mediu pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig, pe râul Olt, în judeţele Sibiu şi Vâlcea. Potrivit
Citește →