Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 7,15%

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,25%, 6,75% şi, respectiv 7,15%, conform unui comunicat al instituţiei.

Emisiunea se derulează în perioada 6 iulie – 7 august 2026.

Titlurile de stat au valoare nominală de un leu şi sunt emise în formă dematerializată.

Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile pot fi cumpărate astfel: între 6 iulie şi 5 august 2026, prin platforma Ghişeul.ro şi între 6 iulie şi 6 august 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 6 iulie şi 7 august 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 6 iulie şi 6 august 2026 în mediul urban şi 6 iulie şi 5 august 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Ministerul Finanţelor precizează că veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Pentru a veni în sprijinul investitorilor cu o experienţă complet digitalizată şi eficientă, Ministerul Finanţelor a pregătit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →