Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

One United Properties lansează Oferta Publică de Cumpărare pentru răscumpărarea şi anularea a până la 4, 77 milioane de acţiuni proprii

One United Properties lansează o Ofertă Publică de Cumpărare (OPC) pentru achiziţia a până la 4,77 milioane acţiuni proprii, care ulterior vor fi anulate, informează compania printr-un comunicat.

Oferta a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în data de 24 iunie 2026. Prin intermediul Ofertei, dezvoltatorul imobiliar intenţionează să achiziţioneze până la 4.770.000 de acţiuni, reprezentând până la 4,32% din capitalul social subscris şi vărsat al companiei, la un preţ de 33 lei per acţiune. Oferta se va derula în perioada 1 iulie 2026 – 14 iulie 2026.

„Alocarea capitalului reprezintă una dintre cele mai importante responsabilităţi ale unei companii listate. Lansarea acestei Oferte Publice de Cumpărare reflectă încrederea noastră în robusteţea businessului, în calitatea bazei noastre de active şi în perspectivele noastre de creştere pe termen lung. Evaluăm constant modul în care putem utiliza capitalul astfel încât să creăm în timp cea mai mare valoare pentru acţionari şi considerăm că, alături de investiţiile continue în portofoliul nostru de dezvoltări, răscumpărarea şi anularea acţiunilor reprezintă o modalitate atractivă de utilizare a capitalului, care creşte valoarea per acţiune. Această tranzacţie consolidează angajamentul nostru faţă de dezvoltarea disciplinată, gestionarea prudentă a bilanţului şi crearea de valoare pe termen lung pentru acţionarii noştri”, a declarat Claudio Cisullo, preşedintele Consiliului de Administraţie al One United Properties, citat în comunicat.

Prin răscumpărarea şi anularea acţiunilor, compania urmăreşte să reducă numărul de acţiuni aflate în circulaţie şi să crească deţinerea proporţională a acţionarilor rămaşi. Totodată, prin intermediul Ofertei, acţionarii care doresc să monetizeze parţial sau integral investiţia deţinută au posibilitatea de a face acest lucru într-un cadru organizat, în timp ce compania îşi păstrează flexibilitatea financiară necesară pentru implementarea portofoliului de dezvoltări şi urmărirea oportunităţilor viitoare de creştere.

OPC face parte din programul mai amplu de răscumpărare aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în data de 15 octombrie 2025, având ca scop reducerea capitalului social al companiei. Acţiunile răscumpărate prin intermediul Ofertei vor fi anulate, iar capitalul social al Companiei va fi redus în mod corespunzător.

Membrii Consiliului de Administraţie, inclusiv cofondatorii companiei, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, au confirmat că îşi vor menţine acţiunile deţinute şi nu vor participa în cadrul Ofertei Publice de Cumpărare.

Acţionarii care doresc să participe pot oferi spre vânzare o parte sau toate acţiunile deţinute pe parcursul perioadei Ofertei, prin SSIF BRK Financial Group S.A., intermediarul Ofertei, sau printr-o societate de servicii de investiţii financiare ori o instituţie de credit autorizată care participă la Ofertă.

One United Properties este un investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie listat la Bursa de Valori Bucureşti, România.

Articole similare

Transgaz, la Atena pentru extinderea coridorului european de gaze către Balcanii de Vest. România își consolidează rolul strategic în regiune

Coridorul Vertical de gaze, una dintre infrastructurile strategice pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, ar putea fi extins spre Serbia și Macedonia de Nord.
Citește →

Metrorex lansează un proiect pilot destinat posesorilor de biciclete şi trotinete, până pe 15 septembrie

Metrorex lansează un proiect pilot destinat utilizatorilor de biciclete şi trotinete, astfel că, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, este
Citește →

Ministrul Alexandru Nazare, după întâlnirea cu ambasadorul SUA la Bucureşti: ‘România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari’

România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari, de finanţare inteligentă şi de cooperare în sectoare care contează pentru securitatea şi dezvoltarea pe termen
Citește →