Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Datoria guvernamentală a depășit 60% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în martie 2026, de 1.170 miliarde lei, în creştere de la 1.132 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 60,2%, de la 58,2% în februarie 2026 (PIB conform comunicatului INS din 5 iunie 2026).

În martie 2026, datoria pe termen mediu şi lung a crescut la 1.112 miliarde de lei, de la 1.073 miliarde de lei în februarie, iar cea pe termen scurt a coborât la 58,128 miliarde lei, de la 58,655 miliarde de lei, în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 940,74 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 207,63 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 526,1 miliarde lei, cea în euro la 518,79 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 122,78 miliarde, echivalent lei.

Conform datelor Ministerului Finanţelor, în martie 2026, datoria administraţiei publice centrale a crescut la 1.145 miliarde lei, de la 1.107 miliarde lei în februarie 2026, din care 1.087 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (506,26 miliarde de lei) şi în euro (513,22 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 25,4 miliarde de lei, de la 25,21 miliarde de lei în luna anterioară, din care 25,39 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, în a treia lună a acestui an, datoria internă a administraţiei publice se cifra la 582,202 miliarde de lei (567,412 miliarde lei în februarie 2026), respectiv 29,9% din PIB (29,2% din PIB, în luna anterioară), din care 562,071 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 20,131 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, datoria externă a administraţiei publice era în cuantum de 588,35 miliarde de lei (564,85 miliarde lei, în luna precedentă), respectiv 30,3% din PIB (29,1% în februarie), din care 583,07 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 5,276 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →