Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Prejudiciu de aproape 15 milioane lei la o firmă de pază descoperit de ANAF

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a identificat un prejudiciu de 14,9 milioane de lei la o societate din Bucureşti care activează în domeniul pazei şi protecţiei, urmând să sesizeze autorităţile de urmărire penală pentru suspiciuni de evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), prejudiciul reprezintă contribuţii sociale şi impozit pe veniturile din salarii neachitate, după ce societatea nu a înregistrat integral veniturile obţinute prin utilizarea forţei de muncă.

În urma controlului antifraudă, inspectorii au constatat diferenţe semnificative între numărul de ore facturate către clienţi şi cele declarate fiscal. Astfel, din compararea orelor efectiv lucrate şi facturate cu cele raportate prin declaraţiile fiscale a rezultat o diferenţă de peste 1,5 milioane de ore nedeclarate.

De asemenea, ANAF arată că aproximativ 17 milioane de lei încasaţi de la clienţi au fost retraşi în numerar de reprezentantul societăţii prin avansuri de trezorerie nejustificate sau prin utilizarea sumelor din casierie fără evidenţierea acestora în documentele contabile. La momentul controlului, inspectorii au constatat o lipsă în casierie de 4,4 milioane de lei.

Potrivit autorităţii fiscale, prin această metodă firma şi-ar fi creat resurse financiare informale care puteau fi utilizate pentru plata „la negru” a salariilor, fără achitarea obligaţiilor fiscale aferente.

Totodată, compania înregistra datorii restante la bugetul de stat de peste 6 milioane de lei.

ANAF a anunţat că va sesiza organele de urmărire penală competente, apreciind că faptele constatate întrunesc elementele unei infracţiuni de evaziune fiscală.

În paralel, societatea a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de peste 1,16 milioane de lei pentru încălcarea prevederilor privind disciplina financiară a operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar.

Controlul face parte dintr-o acţiune desfăşurată la nivel naţional care vizează verificarea legalităţii activităţilor de pază şi protecţie, contribuabilii fiind selectaţi pe baza unei analize de risc realizate de ANAF.

Articole similare

Ministrul Dragoș Pîslaru: ‘Două noi jaloane PNRR îndeplinite’

Două noi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost îndeplinite, a declarat, vineri, ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş
Citește →

Ministrul Alexandru Nazare, după ce deficitul a scăzut la 2%: ‘Un semnal puternic de seriozitate din partea României în dialogul cu agenţiile de rating’

Execuţia bugetară publicată vineri transmite un semnal puternic de seriozitate din partea României în dialogul cu agenţiile de rating, în condiţiile în care deficitul scade
Citește →

Vești neașteptat din economie: Deficitul bugetar s-a redus la 2% din PIB

Deficitul bugetar s-a redus în primele şase luni din acest an cu 1,65 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 2%
Citește →