Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Dragoș Pîslaru: ‘Am primit mandatul de a discuta cu CE posibilitatea îngheţării sau eşalonării creşterii salariilor demnitarilor până în 2031’

Ministrul interimar al Muncii şi al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va discuta cu Comisia Europeană posibilitatea îngheţării sau eşalonării până în 2031 a creşterilor salariale pentru demnitari, în cadrul renegocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Am primit mandatul de a discuta cu Comisia Europeană posibilitatea îngheţării sau eşalonării creşterii salariilor demnitarilor până în anul 2031. În urma discuţiei cu prim-ministrul Ilie Bolojan, voi merge la Bruxelles, unde voi susţine această poziţie în cadrul procesului de renegociere finală a PNRR. Ştiu că este un subiect sensibil. Ştiu şi că poziţia exprimată până acum, inclusiv în scris, de Comisia Europeană a fost aceea că viitoarea lege a salarizării trebuie aplicată unitar în întreg sectorul public. Cu toate acestea, consider că este datoria mea să folosesc toate argumentele disponibile pentru a încerca să obţin o evaluare diferită”, a scris miercuri, pe Facebook, Dragoş Pîslaru.

Acesta a precizat că reforma salarizării unitare este necesară şi „ea trebuie să aducă ordine, predictibilitate şi echitate într-un sistem care a acumulat prea multe excepţii, sporuri şi dezechilibre”.

„Discuţia nu este dacă legea trebuie să fie unitară sau nu, inclusiv cu o grilă aliniată pentru demnitari. România este prea săracă să nu remunereze adecvat şi unitar pe cei care au responsabilitatea să o conducă. Nu discutăm de meritul individual, ci de posibilitatea de a atrage persoane profesioniste şi competente în poziţiile de demnitate publică. Dar România se află într-un context fiscal şi social dificil. Avem nevoie de echilibru, de responsabilitate şi de un efort corect distribuit”, a subliniat Pîslaru.

În opinia sa, demnitarii nu pot să fie beneficiarii celor mai mari creşteri salariale nete, chiar dacă ar exista o reaşezare obiectivă de grile, în timp ce pentru alte categorii de angajaţi creşterile sunt limitate sau inexistente din cauza spaţiului bugetar disponibil.

„Societatea noastră este puternic divizată, iar percepţia publică privind beneficiile inegale ale reformei afectează direct şansele de adoptare a legii. Echitatea trebuie să se vadă nu doar în cum vă arăta ierarhia ocupaţională în final, ci şi în efortul în timp pentru ajustare pe care ar trebui să îl facă cei care ocupă funcţii de demnitate publică în comparaţie cu restul familiilor ocupaţionale. O îngheţare temporară sau măcar o reeşalonare devine mai mult decât oportună în condiţiile date. Iar până în 2031 ne vom respecta angajamentul pentru implementarea deplină şi unitară, inclusiv pentru demnitari”, a arătat ministrul interimar al Muncii.

„Dragoş Pîslaru a transmis că nu poate garanta rezultatul discuţiilor cu CE, însă va susţine această poziţie în mod „ferm şi argumentat”.

„Voi merge la Bruxelles cu acest mandat clar: să apăr principiul unei reforme corecte, sustenabile şi responsabile, care tratează cu seriozitate atât angajaţii din sectorul public, cât şi contribuabilii care susţin acest sistem. Nu pot garanta rezultatul discuţiilor. Dar pot garanta că voi face tot ce ţine de mine pentru ca această poziţie să fie susţinută ferm şi argumentat”, a mai scris Dragoş Pîslaru pe pagina sa de socializare.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →