Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ilie Bolojan, după ce Comisia Europeană a semnat programul SAFE cu România: ‘Va fi o ţară mai sigură’

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara noastră va fi mai sigură, subliniind că una din mizele programului o reprezintă creşterea capacităţii naţionale de a produce mai mult în parteneriat cu industria europeană.

„Ieri s-a semnat acordul SAFE dintre România şi Comisia Europeană. România va avea acces la un împrumut de 16,68 miliarde de euro pentru investiţii în apărare, infrastructură strategică şi dezvoltarea capacităţilor de producţie din ţară”, a scris Ilie Bolojan, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a subliniat că programul va aduce avantaje majore, începând cu modernizarea armatei.

„Dotarea armatei române cu tehnică de ultimă generaţie, pe baza planurilor de înzestrare întocmite de militari. România va fi o ţară mai sigură. Cu dotări similare celorlalte armate din NATO, creşte interoperabilitatea în cadrul alianţei, pentru un Flanc Estic mai consolidat”, a evidenţiat Bolojan.

Premierul interimar a semnalat şi avantajele financiare ale împrumutului, subliniind că România nu va putea reduce cheltuielile pentru apărare în următorii ani, din cauza războiului din Ucraina.

„De asemenea, nu vom putea evita să ne mai împrumutăm în anii următori, având de acoperit deficitele acumulate în ultimii ani. Pentru acest împrumut, garantat de Comisia Europeană, dobânzile sunt la jumătate faţă de cele la care ne împrumutăm în prezent, perioada de graţie este de 10 ani, iar cea de rambursare de 40 de ani”, a explicat Bolojan.

El a punctat şi avantajul adus de program prin finanţarea pentru finalizarea autostrăzilor din nord-estul României.

„Peste 4 miliarde de euro sunt direcţionate către tronsoanele de autostradă Paşcani-Suceava-Siret şi Paşcani-Iaşi-Ungheni. Fără acest credit, nu am fi avut finanţare pentru autostrăzile Moldovei. Conectivitatea este o condiţie de bază pentru dezvoltarea regiunilor, iar finalizarea lucrărilor la cele două tronsoane va susţine dezvoltarea jumătăţii de nord a României şi relaţiile economice cu Republica Moldova şi Ucraina”, a evidenţiat Bolojan.

Acesta a menţionat şi transferul de tehnologie în ţară şi integrarea în lanţul valoric al industriei europene de apărare.

„O condiţie importantă a contractelor de achiziţie este ca mai mult de jumătate dintre componente să fie produse în România. Asta înseamnă transfer de tehnologie, investiţii şi capacitatea de a asigura mentenanţa tehnicii militare în ţară”, a afirmat Bolojan.

Premierul interimar a enumerat, la capitolul avantaje aduse de programul SAFE, refacerea industriei de apărare din ţară.

„O parte din investiţii se vor realiza prin asocierea cu firmele de stat din subordinea Ministerului Economiei, iar o altă parte cu firme private româneşti sau prin investiţiile directe ale marilor producători europeni în România. Aceste investiţii vor pune în valoare vechea bază industrială, care nu era valorificată, şi vor crea noi locuri de muncă în zonele unde se vor localiza investiţiile.Mulţumesc tuturor celor care au lucrat în ultimele luni pentru ca acest acord să devină realitate. Miza acestui program nu este doar securitatea României, ci şi capacitatea noastră de a produce mai mult aici, acasă, în parteneriat cu industria europeană”, a mai afirmat Bolojan.

Comisia Europeană a finalizat joi procedura de semnare a Acordului de împrumut SAFE cu România, document semnat săptămâna trecută de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi transmis ulterior la Bruxelles, a anunţat joi Ministerul Finanţelor (MF).

Articole similare

INS anunță că cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 2,1%

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 2,1% în primul trimestru din acest an,
Citește →

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost aprobat cu credite bugetare de 2,4 miliarde de lei şi credite de angajament de 4 miliarde de lei

Bugetul pe 2026, aferent Fondului pentru Mediu, aprobat joi de Guvern, prevede credite de angajament în valoare de patru miliarde de lei şi credite bugetare
Citește →

CFR Călători lansează, din 12 iunie, programul estival „Trenurile Soarelui” 2026

CFR Călători va introduce în circulaţie, în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026, programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, care va asigura zilnic 60
Citește →