Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Probleme în Sistemul Electroenergetic Naţional: Întâmpină un grad ridicat de solicitare operaţională, după închiderea celor două unităţi nucleare de la CNE Cernavodă

Sistemul Electroenergetic Naţional întâmpină, în contextul indisponibilităţii temporare a celor două unităţi nucleare de la CNE Cernavodă, un grad ridicat de solicitare operaţională, specifică unor astfel de situaţii excepţionale de funcţionare, dar, în acest moment, funcţionează în condiţii de siguranţă, informează Transelectrica, printr-un comunicat.

„Specialiştii Operatorului de Transport şi de Sistem, Transelectrica, în strânsă colaborare cu specialişti ai tuturor entităţilor operaţionale din SEN, monitorizează permanent evoluţia parametrilor SEN şi aplică toate măsurile tehnice necesare pentru menţinerea funcţionării în condiţii de siguranţă a reţelei electrice de transport şi a echilibrului producţie – consum. În acest moment, Sistemul Electroenergetic Naţional funcţionează în condiţii de siguranţă, în conformitate cu standardele de operare. Reţeaua electrică de transport a României funcţionează interconectat cu sistemele electroenergetice europene, iar această interconectare contribuie semnificativ la creşterea rezilienţei şi la diminuarea riscului apariţiei unor perturbări majore în funcţionare”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că, în perioadele cu consum ridicat şi producţie internă redusă, utilizarea schimburilor transfrontaliere de energie reprezintă un mecanism normal de funcţionare a pieţei şi a sistemului energetic european interconectat.

„Transelectrica se află în coordonare permanentă cu producătorii, operatorii de distribuţie şi partenerii europeni pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor din România”, subliniază reprezentanţii Transelectrica.

SN Nuclearelectrica SA a anunţat în data de 4 mai că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la reţea ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi la un separator electric, echipament aflat în partea clasică reactorului.

Ulterior, în 7 mai, compania a anunţat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi menţinută în stare oprită o perioada mai lungă de timp, perioadă necesară rezultată din evaluările specialiştilor.

De asemenea, conform planului de oprire planificată stabilit şi bugetat, Unitatea 1 CNE Cernavodă a intrat în oprire planificată începând cu data de 10 mai 2026.

Articole similare

Transgaz a dat lovitura în Japonia: A semnat un contract de 5 miliarde de euro, o înțelegere ce aduce o premieră mondială

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) şi Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marţi, la Tokyo, în cadrul celei de
Citește →

Grampet Group spune că desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenţei STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani nu au propus şi nu au susţinut implicarea societăţii Euro Insol SPRL în procedura de insolvenţă deschisă la cererea
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings confirmat ratingul Romgaz la „BBB -” cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la „BBB minus” cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României.
Citește →