Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Producţia de carne şi sacrificările de porci, ovine, caprine şi păsări au crescut

Numărul sacrificărilor şi producţia de carne au crescut în luna martie 2026 la porcine, la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine au scăzut, atât faţă de luna februarie 2026, cât şi faţă de luna martie 2025, potrivit datelor provizorii publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în martie 2026, numărul bovinelor sacrificate a scăzut faţă de martie 2025 de la 39.000 la 37.000 de capete, iar greutatea în carcasă s-a redus de la 6.277 la 6.150 tone.

La specia porcine, în martie 2026 s-au sacrificat mai multe animale comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut (330.000 faţă de 298.000 de capete), iar greutatea în carcasă s-a mărit, de la 27.972 la 30.844 de tone.

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată în martie 2026 o creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 221.000 la 395.000 de capete, şi greutatea în carcasă fiind mai mare (4.250 de tone faţă de 2.825 de tone).

Potrivit statisticii oficiale, sacrificările la păsări au crescut în martie 2026 faţă de aceeaşi lună din 2025, de la 24,692 la 33,854 milioane de capete, iar greutatea în carcasă a urcat de la 41.086 la 54.885 de tone.

Greutatea medie în carcasă consemnată în martie 2026 a fost de 166,2 kilograme la bovine, 93,6 kilograme la porcine, 10,8 kilograme la ovine/caprine şi 1,6 kilograme la păsări.

În luna martie 2026, faţă de luna februarie 2026, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la porcine (330.000 faţă de 289.000 de capete şi 30.884 faţă de 27.490 tone), la ovine şi caprine (395.000 faţă de 108.000 de capete şi 4.250 faţă de 1.641 de tone) şi la păsări (33,854 milioane faţă de 31,216 milioane de capete şi 54.885 faţă de 51.055 de tone).

În acelaşi interval de timp, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au scăzut la bovine (37.000 faţă de 38.000 de capete şi 6.150 faţă de 6.277 de tone).

Datele se referă la sacrificările exclusiv pentru consum.

INS precizează că greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

Articole similare

Alexandru Nazare este încrezător înainte de discuțiile cu agenţiile internaţionale de rating: ‘Evoluţiile din execuţia bugetară actuală ne vor susţine argumentele privind capacitatea de a continua consolidarea fiscală’

Discuţiile cu agenţiile internaţionale de rating, înaintea noilor rapoarte de evaluare a ţării, vor avea loc în perioada următoare, iar evoluţiile din execuţia bugetară actuală
Citește →

Deficitul bugetar s-a redus la aproape jumătate faţă de anul precedent, până la 1,75% din PIB: Problema este că România nu a avut buget până la final de martie

Execuţia bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu
Citește →

Situație unică în Uniunea Europeană: Doar 61% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare, în 2025

O pondere de 61,1% din populaţia rezidentă a României era conectată, în 2025, la sistemele de canalizare, în timp ce la sistemele de canalizare prevăzute
Citește →