Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ilie Bolojan a fost demis cu un număr uriaș de voturi la moțiunea de cenzură

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament.

S-au înregistrat 281 de voturi „pentru”, patru voturi împotrivă, iar trei voturi au fost anulate.

Moţiunea de cenzură, intitulată „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, a fost semnată de 254 de parlamentari.

Articole similare

Grampet Group spune că desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenţei STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani nu au propus şi nu au susţinut implicarea societăţii Euro Insol SPRL în procedura de insolvenţă deschisă la cererea
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings confirmat ratingul Romgaz la „BBB -” cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la „BBB minus” cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României.
Citește →

BNR spune că redresarea economiei în semestrul II va fi mai modestă decât se anticipa anterior

Activitatea economică ar urma să se redreseze în semestrul al doilea din 2026, însă într-un ritm mai modest decât cel anticipat anterior, cu o contribuţie
Citește →