Conferința „Pericolul rezistenței la antibiotice: criza nevăzută a infecțiilor rezistente”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Asociația MediaUno și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, a adus în prim-plan una dintre cele mai grave crize de sănătate publică actuale. Evenimentul s-a desfășurat pe 22 aprilie, în Sala de Consiliu a Facultății de Medicină din București.
Decizie majoră: curs dedicat rezistenței la antibiotice pentru rezidenți
În cadrul conferinței, rectorul UMFCD, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a anunțat o măsură cu impact direct asupra formării viitorilor medici: introducerea unui modul obligatoriu dedicat rezistenței la antibiotice în pregătirea medicilor rezidenți.
„Lucrăm la curriculele pentru specialități și am introdus deja, cel puțin la urologie, două săptămâni dedicate acestui subiect. Vom analiza extinderea la toate specialitățile”, a declarat rectorul, subliniind rolul decisiv al educației medicale în combaterea fenomenului.
Inițiativa a fost susținută și de implicarea unor specialiști precum Gabriel Popescu, care a pledat pentru includerea sistematică a acestei teme în formarea profesională.
„Nu este o criză nevăzută, ci una globală”
Potrivit acestuia, fenomenul are consecințe directe asupra pacienților: crește mortalitatea, prelungește spitalizarea și reduce șansele unui tratament eficient administrat la timp.
Utilizarea greșită a antibioticelor accelerează fenomenul
În intervenția sa, Viorel Jinga a explicat mecanismele prin care apare rezistența: utilizarea inutilă, dozarea incorectă sau prescrierea antibioticelor cu spectru prea larg duc la selecția bacteriilor rezistente.
„În fiecare infecție bacteriană, bacteriile învață, iar noi selectăm acele tulpini care supraviețuiesc”, a avertizat acesta.
Datele prezentate indică faptul că una din șase infecții devine rezistentă la tratament, iar la nivel global milioane de cazuri sunt raportate anual.
Schimbarea culturii medicale, obiectiv strategic
Rectorul UMFCD a insistat asupra necesității schimbării mentalității în rândul medicilor: antibioticul nu trebuie privit ca o soluție de siguranță, ci ca o intervenție precisă, bazată pe diagnostic corect și pe interpretarea antibiogramei.
„Tratamentul se bazează pe diagnostic, nu pe intenție”, a subliniat acesta, făcând apel la utilizarea responsabilă a resurselor terapeutice.
Colaborarea – cheia combaterii rezistenței
În final, Viorel Jinga a evidențiat că rezistența la antibiotice este rezultatul unui lanț complex de factori și nu poate fi atribuită unui singur medic sau sistem.
Combaterea fenomenului necesită colaborare între clinicieni, microbiologi, cercetători și autorități, dar și implementarea unor politici clare în spitale și în educația medicală.
MEDIAUNO.RO publică mesajul integral transmis de rectorul Viorel Jinga:
”În calitate de gazdă a acestei conferințe, avem aici două modalități de a vedea criza. Aici scrie „nevăzută”, iar dincolo scrie „criza globală”. Cred că este o criză globală, pentru că nevăzută nu este. A fost văzută foarte bine de toți și știm foarte bine pericolul acestei rezistențe la antibiotice.
Am dorit astăzi, în mod special, să-l invit pe colegul și prietenul meu, Gabriel Popescu, care s-a implicat foarte mult atât la nivel ministerial, într-o anumită perioadă, dar și în general. Noi lucrăm acum la curriculele pentru specialități și el a insistat ca, în formarea tuturor rezidenților, să fie incluse și două săptămâni dedicate acestui subiect foarte important. Cel puțin la urologie, noi am introdus acest lucru. Am discutat și cu alte specialități și vom vedea dacă va fi introdus în curricula tuturor rezidenților. De asemenea, chiar săptămâna viitoare l-am invitat la un curs pentru rezidenții de medicină de familie, care sunt cei mai numeroși.
Sigur că astăzi va prezenta câteva aspecte generale, câteva date statistice și probabil va vorbi și despre tipurile de germeni implicați în rezistența la antibiotice.
De asemenea, este prezent și domnul ministru Rafila, care are o pregătire în domeniul bacteriologiei și este foarte apropiat de acest subiect. În perioada în care a fost ministru s-a implicat în găsirea unor soluții, inclusiv introducerea acelei rețete speciale pentru antibiotice. Nu mai poți să iei antibiotice așa cum se întâmpla înainte.
Îmi spunea chiar că a încercat să procure antibiotice și nu i s-au eliberat de la farmacie fără respectarea regulilor, ceea ce arată că lucrurile încep să se așeze.
Mă bucur să deschid această întâlnire în calitate de rector, dar și de urolog, un specialist care vede zi de zi unde se întâlnește teoria cu realitatea clinică, adică relația dintre infecție, pacient și decizia terapeutică.
Astăzi nu discutăm despre un concept futurist. Rezistența la antibiotice este o urgență medicală și științifică, o urgență de sănătate publică, cu implicații directe asupra mortalității, duratei spitalizării, costurilor și, cel mai important, asupra șansei pacientului de a primi tratamentul potrivit la momentul potrivit.
De ce contează atât de mult și de ce acum? Pentru că, în fiecare infecție bacteriană, bacteriile „învață”, iar noi selectăm, fără să vrem, acele bacterii care supraviețuiesc.
Când antibioticele sunt folosite inutil, subdozat, în exces sau cu spectru prea larg, presiunea selectivă crește. Astfel, mecanismele de rezistență devin tot mai frecvente și, inevitabil, pierdem opțiuni terapeutice.
Se estimează că una din șase infecții devine rezistentă la antibiotice. În Statele Unite sunt aproximativ 2 milioane de pacienți anual cu astfel de infecții.
În urologie, provocarea are o dimensiune foarte concretă: infecțiile urinare complicate, frecvente mai ales după intervenții endoscopice și chirurgicale, utilizarea cateterelor și profilaxia antibiotică uneori făcută necorespunzător. Încă mai există situații în care se administrează antibiotice fără o justificare clară sau fără consultarea antibiogramei. Din fericire, am reușit să îmbunătățim situația în spitalul nostru, inclusiv prin implicarea unui medic infecționist care monitorizează programul de stewardship, precum și prin lucrări de doctorat dedicate tipurilor de infecții.
Rezistența nu rămâne doar în laborator; ea ajunge în secții, în saloane și mai ales în secțiile de terapie intensivă.
Este o responsabilitate comună, dar și una foarte personală. Rezistența la antibiotice nu este vina unui singur medic, a unui singur spital sau a unui singur sistem.
Este rezultatul unui lanț de factori, al unor decizii clinice și terapeutice greșite, al unei disponibilități uneori insuficiente a testelor pentru a ști exact la ce este sensibil germenul respectiv. Evident, ține și de calitatea diagnosticului, de presiunea timpului – când te grăbești fără să mai aștepți –, de lipsa posibilității unui diagnostic rapid, dar și de obiceiul de a prescrie la întâmplare, pentru că este greu să depășești mentalitatea veche sau anumite percepții despre ce ar trebui administrat unui pacient.
Ca instituție academică avem însă un avantaj: putem schimba cultura medicală, iar aici trebuie să acționăm ca universitate. Trebuie să formăm clinicieni care înțeleg că antibioticul nu este o plasă de siguranță. Este o intervenție precisă, cu criterii, cu riscuri și cu responsabilitate – și aici se află miza.
Tratamentul se bazează, bineînțeles, pe diagnostic, nu pe intenție. Iar diagnosticul modern înseamnă o microbiologie bună, o interpretare corectă și o utilizare rațională a antibioticelor.
Știința noastră acoperă întregul spectru, de la mecanismele fiziopatologice prin care apare această rezistență până la algoritmii de tratament. Ca să fim credibili, trebuie să vorbim atât despre mecanisme, cât și despre decizii.
Mecanismele de rezistență sunt, desigur, particulare fiecărui germen și fiecărui antibiotic: enzime specifice, modificări ale țintei terapeutice, pompe de eflux, transfer genetic și alte modalități de apariție a rezistenței. Trebuie să le înțelegem și noi, ca clinicieni, chiar dacă nu suntem microbiologi sau infecționiști.
Există biomarkeri, există teste rapide, iar spitalele au reușit în ultima perioadă să se doteze cu aparatură care permite un diagnostic mult mai rapid decât cele două-trei zile necesare pentru obținerea antibiogramei în mod obișnuit.
Antibiotic stewardship-ul despre care vorbim nu este un slogan. Trebuie folosit ca o strategie, bazată pe protocoale, audit clinic, feedback, standardizare și decizii ghidate de date clare. Este necesară o analiză la nivelul fiecărei secții, pentru a evalua modul în care este aplicat stewardship-ul.
Antibiograma nu este un document de arhivă. Trebuie să fie un instrument de decizie. Nu este acceptabil să nu fie consultată după inițierea tratamentului.
O conferință medicală, precum cea de astăzi, nu ar trebui să se oprească doar la prezentarea de rezultate. Ar trebui să genereze rute de implementare: ce facem mâine în spital, ce schimbăm în formarea rezidenților, cum măsurăm impactul.
Colaborarea este esențială. Rezistența la antibiotice poate fi combătută doar prin colaborare. În fiecare proiect și în fiecare prezentare trebuie să existe o legătură între microbiologie și practica clinică, între laborator și patul pacientului, între cercetare și politicile spitalului, între educația medicală și rezultatele obținute.”
