Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Sindicaliștii lansează acuzații grave: Ministerul Mediului încalcă legea cerând Romsilva să intervină în procesul privind reorganizarea regiei

Solicitarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) prin care cere Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva să intervină în procesul privind suspendarea hotărârii de guvern de reorganizare a regiei încalcă legea, consideră Federaţia Silva.

„Solicitarea MMAP adresată RNP Romsilva încalcă prevederile Legii 367/2022 privind dialogul social. Legea interzice autorităţilor publice să intervină în activitatea sindicală. Acţiunea în instanţă a Federaţiei Sindicatelor Silva este un demers sindical fără echivoc!”, se arată într-un comunicat al federaţiei sindicale.

Sindicaliştii consideră că solicitarea Ministerului Mediului „este stupefiantă”.

„Unul dintre motivele pentru care am acţionat Guvernul în instanţă este acela că observaţiile nu au fost integrate în proiectul final! Iar auditul pe care îl invocă MMAP nu este finalizat nici astăzi, la o lună şi jumătate de la adoptarea HG 123/2026!”, susţin sindicaliştii.

Federaţia Silva a contestat în justiţie HG nr. 123/2026 privind reorganizarea Romsilva şi a cerut în primă instanţă suspendarea executării acesteia. Federaţia Silva este reclamant, iar Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), apare ca pârât.

Sindicatul susţine că hotărârea de guvern nu se bazează pe niciun studiu de impact tehnico-economic, social sau de specialitate silvică, iar adoptarea HG s-a făcut cu încălcarea procedurilor prevăzute de Legea dialogului social. În plus, ministerele au avizat forme diferite ale proiectului de HG, care s-a tot modificat.

Sindicaliştii mai spun că în Monitorul Oficial a apărut un text care nu a integrat observaţiile formulate de Ministerul Justiţiei – 26 de probleme de legalitate într-un proiect cu 38 de articole.

„Preocupată doar de propria imagine de pe ‘sticlă’ şi susţinând public o ‘reformă’ total greşită, doamna ministru Diana Buzoianu se teme că show-ul cu care ne-a obişnuit nu va avea efect în instanţă. Deşi nu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este ‘pârât’, ci Guvernul, prin SGG, conducerea MMAP solicită ca ‘până la termenul din 22.04.2026’ Romsilva să formuleze o cerere de intervenţie accesorie ‘în favoarea pârâtului Guvernul României, în vederea susţinerii legalităţii actului administrativ contestat’ „, precizează Federaţia Silva.

Potrivit acesteia, Guvernul, la presiunile MMAP, a aprobat HG-ul de reorganizare a Romsilva înainte de finalizarea auditului, iar „acum se fac presiuni ca acesta să justifice prin recomandări proprii măsurile aberante din actul normativ de reorganizare”.

„Solicitarea MMAP este un nou abuz al conducerii ministerului, care se află în culpă gravă atât faţă de breasla silvicultorilor, cât şi faţă de români. După o lungă campanie de denigrare a silvicultorilor, conducerea MMAP confecţionează o Hotărâre de Guvern care pune în pericol pădurile proprietate a statului. Încercând să joace rolul ‘judecătorului poporului’, doamna ministru sacrifică profesionalismul silvicultorilor români. În opinia noastră, adoptarea HG 123/2026 este o greşeală care va duce la concedieri şi la haos în administrarea pădurilor. Cine şi de ce îşi doreşte acest haos? Cine va plăti preţul eşecului acestei ‘reforme’? Urmează destructurarea Romsilva şi privatizarea administrării pădurilor statului?”, se întreabă sindicaliştii.

Articole similare

Sindicaliștii anunță dezastrul: Metroul se va opri în septembrie 2026

Metroul se va opri în septembrie 2026, dacă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu va plăti compensaţia, avertizează Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM), într-un comunicat.
Citește →

ANAF a colectat 22,4 miliarde de lei în plus

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în primele şase luni ale anului, 267,6 miliarde de lei, faţă de 245,2 miliarde în aceeaşi perioadă
Citește →

Transelectrica spune că situaţia energetică naţională este stabilă: ‘Capacităţile de producţie şi importurile compensează indisponibilizarea unităţilor de la Cernavodă’

Situaţia energetică naţională este stabilă, iar capacităţile de producţie disponibile, împreună cu cele de import, asigură necesarul de energie electrică al României, în contextul indisponibilizării
Citește →