Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Pas decisiv pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică: România obține Avizul Formal al Comitetului de Analiză Economică și de Dezvoltare

Ministerul Finanțelor anunță adoptarea Avizului Formal de către Comitetul de Analiză Economică și de Dezvoltare (EDRC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma evaluării României în acest format de lucru, în procesul de aderare la Organizație.

Adoptarea Avizului Formal confirmă alinierea politicilor și practicilor României, comparate cu cele mai bune politici și practici ale OCDE (OECD) în domeniul dezvoltării economice. Evaluarea Comitetului EDRC a vizat analiza RO în raport cu următoarele principii-cheie:

• un cadru solid de politici macroeconomice și un sistem financiar sănătos, inclusiv în fața șocurilor economice;

• politici structurale care să fie compatibile cu promovarea unei performanțe economice îmbunătățite;

• o economie care funcționează eficient și instituții puternice care să susțină o creștere sustenabilă și incluzivă.

„Ministerul Finanțelor a recuperat foarte mult în ultimele 8 luni din restanțele din procesul de aderare la OCDE, astfel încât astăzi avem aprobate toate cele 3 avize aflate sub responsabilitatea ministerului. Mizăm ca aderarea la OCDE să fie unul dintre cele mai importante momente economice ale anului 2026, iar obținerea Avizului Formal de la EDRC confirmă că suntem pe drumul corect. Acest pas aduce beneficii concrete: costuri de finanțare mai reduse, încredere sporită din partea investitorilor și un cadru economic mai predictibil, cu efecte pozitive asupra nivelului de trai. Practic, acest aviz confirmă că România a intrat într-un eșalon superior al predictibilității și performanței economice”, a afirmat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

În contextul obținerii acestui aviz, Ministerul Finanțelor a găzduit astăzi, la București evenimentul de dialog strategic „From Stabilisation to Growth: Balancing Macro-Fiscal Discipline with Productive Relaunch”, în cadrul căruia a avut loc un panel integrat de discuții, unde ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, împreună cu Luca Niculescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE, reprezentanți ai mediului de afaceri (Concordia, FIC – Consiliul Investitorilor Străini), precum și ai mediului academic au analizat, alături de experții OCDE Katja Schmidt și Pierre Beynet, contextul macroeconomic și cel al constrângerilor structurale ale României în 2026.

Evaluarea României a avut în vedere implementarea recomandărilor celor două Studii Economice precedente (2022, 2024) și dezbaterea proiectului de Studiu Economic pentru România, ediția 2026, în cadrul sesiunii dedicate de la Paris, din 13 ianuarie 2026. Delegația României la EDRC din 13 ianuarie 2026 a fost condusă de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare și a inclus participare de nivel și din partea altor instituții relevante pentru tematicile incluse în Studiul Economic: Banca Națională a României (BNR), Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

Rezultatul pozitiv obținut reflectă eforturile susținute ale Ministerului Finanțelor în calitate de punct focal pentru Comitetul EDRC, realizate în strânsă cooperare cu celelalte instituții implicate în domeniile acoperite de Studiul Economic în implementarea recomandărilor-cheie primite. Avizul Formal adoptat de Comitetul OCDE de Analiză economică și Dezvoltare marchează finalizarea evaluării României în cadrul acestui format.

Studiile Economice ale OCDE sunt analize periodice ale economiilor statelor membre și partenere care au loc la fiecare doi ani. Fiecare ediție oferă o analiză comprehensivă a evoluțiilor economice, cu capitole care acoperă principalele provocări economice pe termen scurt și lung și recomandări de politică pentru abordarea acestora.

Comitetul de Analiză Economică și de Dezvoltare este unul dintre cele 25 de Comitete sectoriale care evaluează România în procesul de aderare la OCDE și care a presupus analiza politicilor și practicilor României în raport cu cele mai bune politici și practici OCDE în domeniul dezvoltării economice.

Ediția 2026 a Studiului Economic pentru România cuprinde patru capitole:

1) evoluții macroeconomice și provocări de politică publică;

2) promovarea unei participări îmbunătățite pe piața forței de muncă;

3) întărirea rezilienței în fața riscurilor climatice;

4) întărirea competitivității României.

Un capitol important al raportului vizează importanța creșterii competitivității economiei românești prin stimularea inovării, digitalizării, dezvoltarea competențelor forței de muncă și îmbunătățirea mediului de afaceri. Avansarea pe lanțurile globale de valoare, atragerea investițiilor cu valoare adăugată ridicată și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii sunt identificate drept factori-cheie pentru creșterea productivității și a nivelului de trai.

De asemenea, studiul mai evidențiază și necesitatea consolidării rezilienței la schimbările climatice prin investiții în infrastructură, managementul apei, protecția împotriva inundațiilor și creșterea gradului de asigurare împotriva dezastrelor naturale, precum și printr-o mai bună coordonare a politicilor de adaptare și atenuare.

Articole similare

Decizie fără precedent luată de supermarketuri: Limitează consumul de aer condiţionat şi opresc iluminatul publicitar noaptea

Membrii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au pus în practică o serie de măsuri în contextul declarării stării de alertă în ceea ce
Citește →

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu, explică reconfirmarea de către agenţia Fitch a ratingului de ţară al României: ‘Pe deplin justificată de mai multe argumente tehnice’

Reconfirmarea de către agenţia Fitch a ratingului de ţară al României este pe deplin justificată de reducerea deficitului bugetar, perspectivele de scădere a inflaţiei, aşteptările
Citește →

Alexandru Nazare avertizează înainte de anunțul Moody’s, următorul test de rating al României: ‘Miza este recâştigarea perspectivei stabile’

Ministerul Finanţelor pregăteşte evaluarea agenţiei internaţionale Moody’s, următorul test de rating al României după rezultatul favorabil obţinut în dialogul cu Fitch, iar obiectivul este recâştigarea
Citește →