Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

PAID anunță că numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 2,97% în ritm anual în februarie 2026

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în februarie 2026 cu 2,97%, ajungând la aproximativ 2,39 milioane, comparativ cu 2,32 milioane de poliţe PAD active la sfârşitul lunii februarie 2025, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

În schimb, comparativ cu luna anterioară, în luna februarie 2026 s-a înregistrat o creştere de 0,04%.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii februarie, 70,9% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 29,2% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 94,3% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 5,7% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (20,5% din total), Muntenia (19,8%) şi Bucureşti (18,5%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3,2% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3,5%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 130 de lei în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 100.000 de lei) şi 50 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 50.000 de lei).

Articole similare

PPC lansează „Fix pe energia ta”, o nouă campanie care pune nevoile consumatorilor în centrul comunicării

PPC România lansează „Fix pe energia ta”, o nouă platformă de brand dezvoltată împreună cu agenția BBDO România, prin care compania își propune să ofere
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță că crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna/Mangaliţa ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul
Citește →

Identitatea Netflix este folosită în fraudă, anunță DNSC

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii
Citește →