Transelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de 328 milioane lei, în scădere cu 44% faţă de nivelul de 586 milioane lei raportat în 2024, potrivit rezultatelor financiare preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Conform sursei citate, segmentul activităţilor cu profit permis a înregistrat un rezultat pozitiv de 460 milioane lei în anul 2025, dar în scădere cu 71 milioane lei faţă de cel din 2024, în contextul în care veniturile operaţionale au fost mai mici cu 11 milioane lei (0,5%), iar cheltuielile operaţionale, inclusiv amortizarea au crescut cu 60 milioane lei (3%).
„Scăderea veniturilor operaţionale (2,33 miliarde lei la 31 decembrie 2025 (valoare preliminară) faţă de 2,34 miliarde lei la 31 decembrie 2024) a fost influenţată în principal de scăderea cu 50 milioane lei a veniturilor din tranzacţii CPT (Consum Propriu Tehnologic, n.r.), a veniturilor conjuncturale din ajutoare de avarie (-53 milioane lei), a veniturilor conjuncturale din litigii (-95 milioane lei) şi capitalizare CPT (-101 milioane lei) în contextul creşterii cu 235 milioane lei veniturilor din tarif transport şi creşterii cu 55 milioane lei a veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune”, se arată în raport.
Totodată, veniturile din transport şi alte venituri din piaţa de energie au înregistrat o creştere de 186 milioane lei, respectiv de la 2,08 miliarde lei în 2024 la 2,27 miliarde lei (valoare preliminară) în anul 2025, influenţată, în principal, de creşterea tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, care a condus la o apreciere a veniturilor din tarif reglementat cu 235 milioane lei (+15%) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
De asemenea, veniturile din alocarea capacităţii de interconexiune au urcat cu 55 milioane lei, la 337 milioane lei în 2025, de la 282 milioane lei în anul anterior.
Conform raportului, cheltuielile operaţionale, inclusiv amortizarea, au crescut cu 3%, la 1,87 miliarde lei în 2025, faţă de 1,81 miliarde lei în 2024, evoluţie determinată în principal de majorarea cheltuielilor cu mentenanţa reţelei (+32 milioane lei), a cheltuielilor de personal (+40 milioane lei), a cheltuielilor cu impozitul pe construcţii speciale (+22 milioane lei) şi a cheltuielilor cu tariful de monitorizare a Autorităţii pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (+3 milioane lei).
„Creşterea preţurilor de pe piaţa europeană de energie, reducerea capacităţilor interne pe baza de combustibili convenţionali şi dependenţa de producţia volatilă din regenerabile creşte dependenţa de importuri în perioadele de cerere ridicată şi implicit preţul pe piaţa spot. Astfel, preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU în anul 2025 a fost mai mare cu 6% faţă de preţul din anul anterior”, se menţionează în raport.
Pe segmentul activităţilor cu profit zero, veniturile au scăzut cu 2,29 miliarde lei, de la 5,537 miliarde lei în 2024 la 3,244 miliarde lei în 2025, în principal ca urmare a diminuării veniturilor pe piaţa de echilibrare (-2,286 miliarde lei).
Consumul de energie electrică la nivelul Sistemului Energetic Naţional a înregistrat în 2025 o scădere de 0,5%, în timp ce producţia netă internă a scăzut cu 2%, la 49,3 TWh.


