Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

INS scoate cifrele care arată dezastrul: Importurile de gaze naturale s-au majorat cu 75%

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în 2025, de 7,503 milioane tone echivalent petrol, cu 67.500 tep sub cea din anul anterior (minus 0,9%), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, anul trecut, importurile de gaze naturale au crescut cu 75% (plus 1,368 milioane tep) faţă de 2024, până la aproape 3,2 milioane tep.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producţie de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 o producţie de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, se aşteaptă o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanţă cu avansul producţiei, prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estima, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).

Articole similare

AGERPRES își digitalizează arhiva istorică. 200.000 de fotografii și texte vor putea fi consultate online

AGERPRES va digitaliza 200.000 de fotografii și texte din arhiva sa istorică și le va pune la dispoziția publicului online, în cadrul unui proiect în
Citește →

Cseke Attila, de la UDMR, a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a primit, marţi, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administraţie publică. S-au înregistrat 23
Citește →

Mihai Dimian, de la PNL, a primit aviz negativ în Comisiile de învăţământ şi ştiinţă

Comisiile reunite pentru învăţământ şi ştiinţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului i-au acordat, marţi, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcţia de ministru al
Citește →