Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

ANAF face verificări la societăţi ce activează în domeniul serviciilor de protecţie şi pază: Sunt vizate 62 de firme

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat luni o acţiune amplă de control la nivel naţional, care vizează 62 de societăţi ce activează în domeniul serviciilor de protecţie şi pază, identificate cu risc fiscal semnificativ de sustragere de la plata taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, conform unui comunicat de presă.

„Selecţia contribuabililor a fost realizată în baza unor analize complexe de risc, care au evidenţiat practici sistematice de diminuare a bazei impozabile, externalizarea artificială a obligaţiilor fiscale şi neconcordanţe între volumul activităţii desfăşurate şi obligaţiile declarate. Verificările inspectorilor antifraudă se desfăşoară la sediile societăţilor, precum şi în peste 300 de locaţii (obiective de pază) în care îşi desfăşoară activitatea personalul societăţilor vizate, în vederea verificării concordanţei dintre situaţia operativă din teren, evidenţele de personal şi obligaţiile fiscale declarate”, se arată în comunicat.

Instituţia menţionează că acţiunea are ca obiectiv inclusiv verificarea modului de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale obligatorii, în contextul în care analizele de risc ANAF au evidenţiat suspiciuni privind: utilizarea muncii nedeclarate sau subdeclarate; încadrarea formală a angajaţilor cu salarii la nivel minim, concomitent cu acordarea de sume suplimentare neimpozitate; utilizarea unor forme artificiale de colaborare (contracte de prestări servicii, subcontractare în lanţ) pentru disimularea unor raporturi de muncă şi mutarea sarcinii fiscale asupra unor entităţi interpuse; evidenţierea incompletă a veniturilor şi a cheltuielilor în contabilitate.

„Controalele Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală se desfăşoară în cooperare cu inspectorii din cadrul Inspecţiei Muncii, în vederea identificării şi sancţionării muncii nedeclarate, precum şi a altor încălcări ale legislaţiei muncii. Prin această acţiune comună, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspecţia Muncii urmăresc asigurarea unui climat concurenţial corect şi protejarea angajaţilor din domeniu împotriva practicilor abuzive care le afectează drepturile salariale şi sociale. ANAF va continua monitorizarea sectoarelor economice cu risc fiscal ridicat şi va acţiona ferm ori de câte ori sunt identificate riscuri privind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale”, se mai menţionează în comunicat.

Articole similare

Societatea Energetică Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de cogenerare din Craiova

Societatea Energetică Electrica a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei publice pentru proiectul de cogenerare din Craiova, informează compania printr-un raport remis, marţi, Bursei de
Citește →

ANAF a descoperit o fraudă de peste 15 milioane de lei la o firmă din domeniul pazei şi protecţiei

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 15,43 milioane de lei la o societate din domeniul serviciilor de pază şi
Citește →

Transelectrica anunță că proba privind racordarea Centralei de la Mintia la sistem a fost finalizată cu succes

Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica printr-un comunicat. „Astăzi, 15 iunie 2026, s-a probat
Citește →