Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Aproape minune după decizia CCR: ‘Obligaţiunile României pe 10 ani s-au ajustat cu aproximativ 10 puncte de bază într-o singură zi’, anunță ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare

Obligaţiunile României pe 10 ani s-au ajustat cu aproximativ 10 puncte de bază într-o singură zi şi sunt cu circa 40 de puncte de bază sub nivelul de la începutul anului, după decizia de miercuri a Curţii Constituţionale privind reforma pensiilor speciale, a anunţat, joi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Fiecare pas corect făcut înseamnă mai multă încredere din partea pieţelor şi costuri mai mici de finanţare pentru România. După decizia de ieri a CCR privind reforma pensiilor speciale – o reformă esenţială, cerută şi de UE pentru accesarea fondurilor din PNRR – obligaţiunile României pe 10 ani s-au ajustat cu aproximativ 10 puncte de bază într-o singură zi şi sunt cu circa 40 de puncte de bază sub nivelul de la începutul anului. Dobânda la care se împrumută România a coborât spre aproximativ 6,4% pe an, cel mai scăzut nivel din ultimii 2 ani. Scăderea dobânzilor la credite va veni treptat, însă faptul că statul se împrumută mai ieftin este un prim pas necesar. Iar consecvenţa reformelor se va vedea direct şi în buget, prin cheltuieli mai mici cu dobânzile pe termen lung – adică mai mulţi bani pentru investiţii şi dezvoltare. România merită încrederea tuturor”, a scris Alexandru Nazare pe reţeaua de socializare.

Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor şi a stabilit că actul normativ este constituţional.

Articole similare

AGERPRES își digitalizează arhiva istorică. 200.000 de fotografii și texte vor putea fi consultate online

AGERPRES va digitaliza 200.000 de fotografii și texte din arhiva sa istorică și le va pune la dispoziția publicului online, în cadrul unui proiect în
Citește →

Cseke Attila, de la UDMR, a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a primit, marţi, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administraţie publică. S-au înregistrat 23
Citește →

Mihai Dimian, de la PNL, a primit aviz negativ în Comisiile de învăţământ şi ştiinţă

Comisiile reunite pentru învăţământ şi ştiinţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului i-au acordat, marţi, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcţia de ministru al
Citește →