Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Mugur Isărescu anunță când intră România în zona euro: ‘Dacă programul pentru reducerea deficitului funcţionează’

Discuţiile despre un termen de intrare în zona euro a României ar putea începe în 5 ani dacă programul de reducere a deficitului sub 3% funcţionează, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a Românei, Mugur Isărescu.

„Când vom reuşi să aducem deficitul bugetar la 3% şi vedeţi că nu este o treabă uşoară, începem să discutăm despre un termen. Până atunci şi inflaţia va fi marginal mai ridicată, nu avem cum să o dăm în jos. E deficitul ţării. Nu e deficitul lui X sau a lui Y. L-au făcut diverse guvernări, dar e deficitul ţării, nu? Eu personal nu agreez deloc bucuria unora care aşa vorbesc despre faptul că o să dăm cu capul de ziduri datorită acestui deficit şi datorită situaţiei ţării. Deficitul trebuie să fie finanţat. Dacă nu e finanţat deficitul, nu se mai plătesc pensii, nu se mai plătesc salarii ale bugetarilor şi aşa mai departe. Trebuie să fim serioşi despre problema deficitului şi a datoriei. Cine a făcut datoria? Iar apare o întrebare. Au făcut-o guvernele, să o plătească guvernele. Guvernele au acţionat în numele ţării….Şi acum, ca să vă răspund şi direct, probabil că dacă programul care înseamnă aducerea deficitului sub 3% în următorii 2-3 ani funcţionează, probabil că discutăm în 5 ani despre intrarea în zona euro”, a spus Mugur Isărescu, întrebat când am putea vedea trecerea României la euro.

De asemenea, guvernatorul BNR a afirmat că pentru aducerea datoriei publice sub 60%, România ar trebui să înregistreze câţiva ani buni un deficit mai mic de 3% din PIB.

„Noi, Banca Naţională, până în 2018, în această clădire, vreau să fac precizarea că am auzit că s-ar fi opus cineva din sistemul bancar intrării în zona euro. Nu este adevărat. Deci până în 2018 am avut şedinţe ale unui comitet de trecere la euro. Aveam prin 2017 şi programul pe unde să oprească maşinile de transport valori care să aducă numerar euro, să oprească la Oradea, la Cluj, la Sibiu şi aşa mai departe şi unde să depună bancnotele. Şi ultima şedinţă am făcut-o, pentru că am avut această capacitate, la Academia Română, cu premierul Viorica Dăncilă. Ne-am dus la Academia Română cu toate partidele politice în 2018 şi am vorbit despre intrarea în zona Euro. După care tema a dispărut. Într-adevăr, a apărut pandemia, a apărut războiul. Deci în această instituţie puteţi să aveţi toată garanţia că sprijinim pe toate căile rezonabile şi adevărate intrarea în zona euro”, a mai precizat Mugur Isărescu.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a susţinut miercuri o conferinţă de presă pentru prezentarea noului Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Articole similare

Prima producţie de gaze din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, conform OMV Petrom şi SNGN Romgaz

Perimetrul Neptun Deep avansează către prima producţie de gaze, preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, iar producţia anuală la platou este estimată la circa
Citește →

Managerii consultați de Institutul Naţional de Statistică estimează creşteri ale preţurilor

Managerii din industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul estimează pentru perioada septembrie-noiembrie 2026 o creştere a preţurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de
Citește →

Sebastian Burduja, de la PNL, a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Energie, în comisiile reunite

Comisiile reunite de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz negativ, luni, pentru Sebastian Burduja, propus pentru funcţia de ministru al Energiei. Membrii
Citește →