Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Conform INS, consumul de energie electrică a scăzut cu aproape un procent

Consumul final de energie electrică în România a scăzut anul trecut cu 0,9%, comparativ cu 2024, în timp ce consumul populaţiei s-a diminuat cu 1%, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, resursele de energie primară au crescut cu 3,7%, iar cele de energie electrică s-au majorat cu 5,1% faţă de perioada similară din anul precedent.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 33,934 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,222 milioane tep, de la un an la altul.

De asemenea, producţia internă a însumat 16,526 milioane tep, în scădere cu 389.700 tep (-2,3%), în timp ce importul a fost de 17,407 milioane tep, în creştere cu 1,612 milioane tep (+10,2%).

În intervalul analizat, resursele de energie electrică au fost de 69,645 miliarde kWh, în creştere cu 3,396 miliarde kWh, raportat la perioada de referinţă.

Datele INS relevă faptul că producţia din termocentrale a fost de 17,372 miliarde kWh, în scădere cu 83,1 milioane kWh (-0,5%), iar producţia din hidrocentrale s-a situat la 12,404 miluarde kWh, în scădere cu 1,908 miliarde kWh (-13,3%). În cazul centralelor nuclearo-electrice, producţia a reprezentat 11,012 miliarde kWh, în creştere cu 100,4 milioane kWh (+0,9%) faţă de situaţia din 2024.

În acelaşi timp, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 6,045 miliarde kWh, în scădere cu 312,7 milioane kWh, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice s-a ridicat la 4,552 miliarde kWh, în creştere cu 1,144 miliarde. kWh.

La nivel naţional, în primele 12 luni din 2025, consumul final de energie electrică a fost de 50,048 miliarde kWh, cu 0,9% mai mic în comparaţie cu acelaşi interval din 2024, consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,9%, iluminatul public s-a diminuat cu 3,3%, în timp ce consumul populaţiei a scăzut cu 1%.

Totodată, exportul de energie electrică a însemnat 14,513 miliarde kWh, în creştere cu 3,670 miliarde kWh, timp în care consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 5,083 miliarde kWh, mai mare cu 186,5 milioane kWh, comparativ cu statistica din 2024.

Articole similare

România este printre ţările din UE unde producţia industrială a crescut în luna decembrie 2025

Producţia industrială în Uniunea Europeană şi zona euro a scăzut în luna decembrie 2025, comparativ cu luna noiembrie 2025, însă România se numără printre ţările
Citește →

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în ianuarie, cu aproape 60% în ritm anual: Lista completă de scumpiri anunțată de INS

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna ianuarie, cu 59,33% în ritm anual, însă s-a ieftinit uşor faţă de luna precedentă, cu 0,44%,
Citește →

Rata anuală a inflaţiei rămâne tot mare: INS anunță o valoare de 9,62% în luna ianuarie

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 9,62% în luna ianuarie, de la 9,69% în luna decembrie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit
Citește →