Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Precizări de la Alexandru Rogobete: Centrul de arşi grav de la Târgu Mureş va fi dat în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că unitatea pentru arşi grav de la Târgu Mureş va fi dată în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an, după finalizarea etapei de dotare cu echipamente medicale, testare a circuitelor şi validare a funcţionării tuturor sistemelor.

„România are nevoie de centre de arşi. Şi, în sfârşit, le va avea. După centrul de mari arşi de la Timişoara, următorul care intră în linie dreaptă este centrul de arşi grav de la Târgu Mureş. Construcţia este aproape finalizată, iar în prima parte a acestui an urmează etapa decisivă: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor şi validarea funcţionării tuturor sistemelor, astfel încât centrul să poată fi dat în folosinţă, cel mai probabil, din toamna acestui an”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, proiectul reprezintă o investiţie majoră, complet integrată din punct de vedere tehnic.

Clădirea este una nouă, cu o suprafaţă totală de 24.113 metri pătraţi, concepută special pentru tratamentul cazurilor critice.

„Centrul de mari arşi va include cinci paturi pentru pacienţi critici, 10 paturi pentru terapie intermediară, microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, o secţie ATI cu 44 de paturi şi un bloc operator cu 25 de săli de operaţie. În plus, sunt prevăzute spaţii conexe actului medical, centru de transfuzii sangvine, sterilizare şi un centru de instruire pentru personalul medical”, a precizat Alexandru Rogobete.

El a adăugat că subiectul centrelor de arşi a fost, timp de mai mulţi ani, „folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate”, dar că , în prezent, „vorbim despre fapte concrete”, subliniind că centrul de la Târgu Mureş este finalizat ca infrastructură şi urmează să fie dat în folosinţă.

„Ştiu că subiectul centrelor de arşi a fost ani la rând folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate. Tocmai de aceea, astăzi vorbim despre fapte. Acest centru există. Se vede. Şi va salva vieţi”, a încheiat ministrul Sănătăţii.

Articole similare

APIA a autorizat la plată peste un miliard de euro pentru fermieri în mai puțin de o lună. Florin Barbu anunță un nivel record

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 1,06 miliarde de euro pentru 622.047 de fermieri, în mai puțin de
Citește →

Romsilva o acuză pe Diana Buzoianu că a blocat dotarea silvicultorilor cu bodycam. Fostul ministru propune extinderea utilizării camerelor video

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzațiile fostului ministru al Mediului, Diana Buzoianu, privind lipsa camerelor video portabile pentru personalul silvic și susține că
Citește →

Bende Sándor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii, Camera Deputaților: ‘Securitatea energetică a României este o problemă strategică’

Securitatea aprovizionării cu energie, stabilitatea sistemului energetic național și menținerea unor prețuri accesibile pentru populație și companii au reprezentat principalele teme ale unei conferințe organizate
Citește →