Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Muncii spune ce s-a găsit domeniul ride-sharing la Constanţa: 716 persoane fără forme legale la un singur control

sursa: Facebook

Săptămâna trecută 716 persoane au fost identificate la un singur control, în judeţul Constanţa, lucrând fără forme legale pentru angajatori din domeniul ride-sharing, a anunţat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre Florin Manole.

„În Constanţa, într-un singur control, săptămâna trecută, au fost găsiţi 716 lucrători fără forme legale. Toţi, în domeniul ride-sharing! Este un număr enorm, care dovedeşte că trebuie să intervenim rapid şi ferm în reglementarea acestui domeniu. Continuăm controalele, şi pe alte domenii, pentru că drepturile celor care muncesc trebuie respectate cu stricteţe”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii, în perioada 26 – 30 ianuarie au fost derulate o serie de acţiuni de control, fiind depistate 1.026 de persoane care prestau muncă nedeclarată, dintre care 716 persoane în judeţul Constanţa, lucrând pentru angajatori din domeniul ride-sharing. A fost realizat un control mixt, efectuat de inspectorii de muncă împreună cu reprezentanţii ANAF.

Inspectorii de muncă au efectuat, în perioada menţionată, un număr de 3.041 de controale, dintre care 1.982 au vizat Relaţiile de Muncă (RM) şi 1.059 Securitatea şi Sănătatea în Muncă (SSM). În urma verificărilor din teren, au fost dispuse 3.501 măsuri de remediere, asigurând astfel suportul necesar pentru ca angajatorii să îndeplinească toate standardele prevăzute de lege.

De asemenea, au fost aplicate 1.855 de sancţiuni, dintre care 1.252 de avertismente. Valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor a însumat 5,960 milioane de lei, cea mai mare parte a acestora fiind în zona relaţiilor de muncă (4,803 milioane de lei).

Pe lângă utilizarea muncii nedeclarate, inspectorii au identificat şi alte neconformităţi majore: încălcarea prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă, precum şi neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse anterior.

Printre principalele aspecte unde s-a recomandat o atenţie sporită în domeniul SSM se numără: autorizarea echipamentelor – utilizarea elevatoarelor şi compresoarelor fără autorizaţie ISCIR, fiind dispusă oprirea a 37 de echipamente; echipamentul individual de protecţie – lipsa controlului privind utilizarea dotărilor necesare (bocanci, salopete, măşti) în operaţiunile de şlefuire şi vopsire; prevenirea riscurilor – neluarea măsurilor de semnalizare de securitate şi sistarea activităţii în şase locuri de muncă pentru pericole iminente.

Articole similare

APIA a autorizat la plată peste un miliard de euro pentru fermieri în mai puțin de o lună. Florin Barbu anunță un nivel record

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 1,06 miliarde de euro pentru 622.047 de fermieri, în mai puțin de
Citește →

Romsilva o acuză pe Diana Buzoianu că a blocat dotarea silvicultorilor cu bodycam. Fostul ministru propune extinderea utilizării camerelor video

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzațiile fostului ministru al Mediului, Diana Buzoianu, privind lipsa camerelor video portabile pentru personalul silvic și susține că
Citește →

Bende Sándor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii, Camera Deputaților: ‘Securitatea energetică a României este o problemă strategică’

Securitatea aprovizionării cu energie, stabilitatea sistemului energetic național și menținerea unor prețuri accesibile pentru populație și companii au reprezentat principalele teme ale unei conferințe organizate
Citește →