Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Gala Excelenței Feminine ediția a IV-a

Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno organizează, la data de 9 martie 2026, Gala Excelenței Feminine ediția a IV-a: “The Smart, the Bold, the Beautiful”- al XXXIV-lea eveniment din seria ”Împreună protejăm România”. Gala va avea loc la București, Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal), Sala Tronului.

În prag de primăvară, avem deosebita onoare de a organiza o seară dedicată femeilor excepționale care redesenează harta succesului în România de astăzi și au:

  • Curajul de a începe, indiferent cât de lung și de greu pare drumul
  • Puterea de a continua, atunci când alții renunță
  • Viziunea de a dezvolta potențial personal acolo unde ceilalți nu observă

Gala Excelenței Feminine, un proiect ajuns la a IV-a ediție, este reverența noastră în fața doamnelor care, prin leadership și implicare, au devenit repere profesionale recunoscute în domenii-cheie ale societății românești.

Vom celebra împreună poveștile care ne inspiră să credem în România valorilor autentice și a performanței care modelează, cu discreție și forță, viitorul.

Vom prezenta femei determinate și puternice — modele autentice care se remarcă prin performanță, excelență și impact în comunitate. Vorbim despre ce se ascunde în spatele succesului, despre sacrificiu, despre sensibilitate, despre a îndrăzni să ieși din tipare pentru a duce mai departe un vis.

Ediția de anul acesta pune în lumină curajul de a schimba percepții, importanța egalității de șanse și forța implicării feminine în viața publică. Va fi un manifest al solidarității feminine, arătând cum femeile, prin colaborare și susținere reciprocă, pot crea transformări reale în societate.

30 de femei de succes — dovezi de reziliență și curaj de a continua să transforme visurile în realitate.

Articole similare

Dividend brut de 0,0578 lei/acţiune pentru acționarii OMV Petrom

Directoratul OMV Petrom propune un dividend brut de 0,0578 lei/acţiune pentru 2025, în scădere cu 10% faţă de anul anterior, din care dividend de bază
Citește →

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul IV 2025 faţă de trimestrul IV 2024 iar înmatriculările noi pentru
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță că fermierii care exploatează până la 10 hectare şi beneficiază de plăţi directe sunt exceptaţi de la controale şi sancţiuni aferente normelor de condiţionalitate

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi beneficiază de plăţi directe sau intervenţii pentru dezvoltare rurală şi cei cu exploataţii de maximum 30 de
Citește →