Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rezervele valutare de la Banca Naţională a României au crescut la 65,8 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au urcat, la 31 ianuarie 2026, la nivelul de 65,812 miliarde de euro, de la 64,800 miliarde de euro la 31 decembrie 2025, a anunţat luni banca centrală, printr-un comunicat.

„În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 4.796 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 3.784 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, se arată în comunicatul BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 14,221 miliarde de euro.

Astfel, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie au fost de 80,033 miliarde de euro, faţă de 77,017 miliarde de euro la 31 decembrie 2025.

Plăţile scadente în luna februarie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 1,259 miliarde de euro, precizează BNR.

Articole similare

Transelectrica recunoaște că a greșit: ‘Marţi, începând cu ora 11:00, o disfuncţionalitate tehnică a generat valori eronate în ceea ce priveşte producţia şi consumul de electricitate’

O disfuncţionalitate tehnică a sistemului de publicare a datelor în timp real pe website-ul Transelectrica a generat marţi, începând cu ora 11:00, date eronate în
Citește →

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,16%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%,
Citește →

Apa face bani: Hidroelectrica are profit net în creştere cu 62%

Hidroelectrica a afişat un profit net în creştere cu 62% după prima jumătate a acestui an, la 2,57 miliarde de lei, pe fondul creşterii producţiei
Citește →