Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă

Bancnotele aflate în circulaţie în România vor avea o nouă semnătură începând cu anul 2026, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, ca urmare a numirii unui nou casier central al Băncii Naţionale a României, susţine Cristian Popa, preşedinte al Comisiei de numismatică şi membru al Consiliului de Administraţie al băncii centrale, într-o postare pe reţeaua LinkedIn.

„Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă: pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă. Noul casier central al BNR va fi domnul Mugur Tolici, unul dintre veteranii băncii. Noile bancnote vor circula, desigur, în paralel cu cele aflate deja în uz. Începând cu 1 februarie 2026, Mugur Tolici (56 de ani) va prelua funcţia de director al Direcţiei Emisiune, Tezaur şi Casierie (DETC) din cadrul Băncii Naţionale a României. În prezent director al Direcţiei Resurse Umane, acesta preia atribuţiile de la domnul Ion Niţu, care a condus DETC începând cu anul 1999. Nu doar că este unul dintre directorii cu experienţă internaţională ai băncii, coordonând până acum o direcţie importantă, dar Mugur Tolici este şi un manager foarte bun, muncitor şi proactiv. Iar, ca bonus pentru colecţionarii de bancnote, are şi o semnătură frumoasă. Vom colabora în continuare, chiar mai îndeaproape, pentru dezvoltarea activităţii numismatice a BNR şi nu numai. Îi urez mult succes în noul rol şi îi mulţumesc predecesorului său, domnul Ion Niţu, pentru contribuţia adusă la buna funcţionare a BNR într-un domeniu esenţial pentru orice bancă centrală: emisiunea monetară”, a scris Cristian Popa.

El a anunţat la începutul lunii decembrie schimbarea casierului central, menţionând atunci că este o persoană care are o semnătură frumoasă.

„Cât priveşte numismatica BNR, am schimbat treapta de viteză, am reluat emisiunea de coli după 20 de ani. BNR a mai emis coli de colecţionare, 4 în anii 2000, a 5-a a venit anul trecut, a 6-a a venit anul acesta. Am lansat prima monedă colorată din istoria monetară a României. Nu mai existau monede colorate. Un real succes, aş putea spune. Încă trebuie să suplimentăm comenzile la Monetăria Statului, pentru că există cerere destul de mare. Pentru prima dată implicăm colecţionarii în deciziile pe care le luăm. Eu am preluat această comisie de la domnul Stoenescu, un om de cultură, un om foarte dedicat numismatic, şi caut, sunt nişte pantofi mari pe care trebuie să îi umplu, dar caut să deschid subiectul şi către colecţionari, către colegii noştri. Vom mai schimba o dată treapta de viteză. I-am anunţat pe colecţionari că vom avea un casier nou, central nou, la BNR. Am ales pe cineva cu semnătură frumoasă. E o cerinţă foarte importantă să aibă semnătura frumoasă, pentru că semnează banii. Suntem la un punct de cotitura, aş spune, când vine vorba de numismatică”, a declarat Cristian Popa, la evenimentul CFA România dedicat performanţei: „Portofolii cu personalitate – de la Bursă la Galeria de Artă”.

Articole similare

Gala Excelenței Feminine ediția a IV-a

Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno organizează, la data de 9 martie 2026, Gala Excelenței Feminine
Citește →

Dividend brut de 0,0578 lei/acţiune pentru acționarii OMV Petrom

Directoratul OMV Petrom propune un dividend brut de 0,0578 lei/acţiune pentru 2025, în scădere cu 10% faţă de anul anterior, din care dividend de bază
Citește →

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul IV 2025 faţă de trimestrul IV 2024 iar înmatriculările noi pentru
Citește →