Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete merg tot mai bine: Au crescut cu 3,9%

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele 11 luni ale acestui an, atât ca serie brută cu 3,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate tot cu 3,9%, faţă de intervalul similar din 2024, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 3,9%, datorită creşterilor înregistrate la: activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor 3/4 (+16,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+9,4%), comerţul cu autovehicule (+3,4%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+0,6%).

În luna noiembrie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, faţă de luna octombrie a anului trecut, atât ca serie brută cu 0,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,3%.

Faţă de luna noiembrie 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în luna noiembrie a anului trecut, atât ca serie brută cu 3,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,1%.

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,9%, fiecare.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna noiembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 0,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+29,2%) şi la comerţul cu autovehicule (+1,9%). Scăderi au înregistrat: activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-3,0%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-2,5%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 3,3%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna noiembrie 2025, comparativ cu luna noiembrie 2024, a înregistrat o creştere cu 3,8%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+8,4%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+5,4%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+3,7%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a scăzut cu 5,9%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2025, a înregistrat o creştere cu 5,1% faţă de luna noiembrie 2024.

Articole similare

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 4,8 miliarde de euro: Mai avem doar 60,06 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 30 septembrie 2026, la nivelul de 60,060 miliarde de euro, în scădere cu 4,805 miliarde
Citește →

CEC Bank a raportat o creştere de circa 37,6% a profitului net

CEC Bank raportează o creştere de circa 37,6% a profitului net în primul semestru din 2026, care a ajuns la 418,4 milioane lei, comparativ cu
Citește →

România devine o țară a bătrânilor: Avem 3,9 milioane de vârstnici, reprezentând 20,5% din populaţie

Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,903 milioane de persoane, reprezentând 20,5%
Citește →