Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Muncii a stabilit cu preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse înfiinţarea unui consiliu consultativ format din ONG-uri, experţi şi reprezentanţi ai mediului academic

sursa: Facebook

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre Florin Manole, a stabilit cu preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES), Luminiţa Popescu, un plan pentru acest început de an, care vizează printre altele, înfiinţarea unui consiliu consultativ format din ONG-uri, experţi şi reprezentanţi ai mediului academic.

„Am stabilit împreună cu preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES) un plan pentru acest început de an: vom convoca în această lună Comisia Naţională în Domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi (CONES) şi comisiile judeţene (COJES); vom înfiinţa un consiliu consultativ format din ONG-uri, experţi şi reprezentanţi ai mediului academic – politicile se construiesc împreună cu cei care lucrează zi de zi în teren; am discutat ca ITM să prezinte rapid situaţia referitoare la abuzurile din piaţa muncii împotriva femeilor; am cerut ANOFM să ofere o analiză a accesului femeilor la măsurile de ocupare şi formare profesională”, a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că îşi doreşte o colaborare eficientă între ANES, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru ca sprijinul acordat femeilor, mai ales în zonele vulnerabile, „să însemne nu doar protecţie, ci şi şanse reale de independenţă economică şi integrare pe piaţa muncii”.

De asemenea, ministrul Muncii a anunţat că a solicitat Direcţiei Generale Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe cu Finanţare Externă din minister să includă dimensiunea de gen în proiectele ei şi că a cerut ANES să înainteze propuneri pentru planuri de interes naţional.

„Şi, nu în ultimul rând, i-am rugat să evalueze critic câte măsuri a implementat Ministerul Muncii în cadrul Strategiei Naţionale de Egalitate de Şanse. Am spus clar anul trecut: preluarea ANES la Ministerul Muncii este o soluţie bună pentru un răspuns mai adecvat al statului, coordonat şi integrat. Şi mă voi ţine de cuvânt”, a punctat Petre Florin Manole.

Articole similare

Depreciere semnificativă a monedei naţionale: Euro a înregistrat un nou maxim istoric: 5,1417 lei

Moneda naţională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1417 lei, în creştere cu
Citește →

Cu energie spre viitor: AIEE Talk extinde dialogul despre cariere în industria energetică la Chișinău

Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni (AIEE) continuă extinderea programului „Cariere în Industria Energetică”, prin organizarea unui nou eveniment de referință – „AIEE Talk: Carieră în
Citește →

Banca Transilvania va distribui 1,4 miliarde de lei sub formă de dividende

Banca Transilvania va distribui dividende în valoare de 1,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 34% din profitul net al anului 2025, care a ajuns la aproape
Citește →